UPDATE. Familia și prietenii lui Victor Ponta, la DNA. Iulian Herţanu, cumnatul premierului a fost reţinut

0
55

UPDATE 16:10
Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta a fost reţinut de procurorii DNA Ploieşti, într-un dosar în care este acuzat că ar fi constituit un grup infracțional, care a acționat în vederea câștigării frauduloase a contractului de extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic.

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Ponta, a fost adus marți cu mandat la DNA – Serviciul Teritorial Ploiești, pentru a fi audiat într-un dosar în care este cercetat pentru că, împreună cu alte persoane, ar fi constituit un grup infracțional, care a acționat în vederea câștigării frauduloase a contractului de extindere a rețele de canalizare în orașul Comarnic.

În acelaşi dosar au fost aduşi fostul consilier județean Mihai Coman, care a fost timp de mai mulți ani membru al PSD Prahova, iar în prezent este membru PNL Prahova și angajat ca și consilier al SC Hidro Prahova SRL, societate care derulează un contract pe fonduri europene privind realizarea rețelelor de apă și canalizare în mai multe localități ale județului, deputatul Vlad Cosma şi preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, dar şi deputatul Sebastian Ghiţă.

Procurorii au adus mai multe documente și unități de stocare informatică, ridicate în urma unor percheziţii.

Un număr de 14 percheziţii au avut loc, marţi dimineaţa, în Bucureşti şi Ploieşti, la firmele familiei lui Victor Ponta. În cauză sunt vizate suspiciuni de fraudare cu fonduri europene.

 

 

Sursa: rtv

Știrea inițială

Cumnatul premierului Victor Ponta, dus cu mandat la DNA. Procurorii au descins la firmele care aparţin mamei, surorii şi cumnatului premierului Victor Ponta. Conform unor surse judiciare, anchetatorii suspectează că în acest dosar, în care sunt vizate şi alte societăţi, s-ar fi deturnat mai bine de jumătate din fondurile dintr-un proiect european, destinat realizării unei reţele de canalizare. Prejudiciul estimat se ridică la 7,8 milioane de lei.

 

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a venit la DNA Ploieşti, el spunând că a fost citat în calitate de suspect. „Nu am fost implicat în vreuna dintre firme”, a spus el.

 

La DNA Ploieşti a fost adus sub escortă Mihai Coman, fost consilier judeţean din Ploieşti. El a avut două mandate de consilier judeţean, iar în prezent este administratorul uneia dintre firmele despre care procurorii spun că ar fi fost implicată în frauda cu fonduri europene.

 

O firmă a lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului, împreună cu mai multe societăţi, între care Euroconstruct Trading, ar fi obţinut ilegal un proiect european privind extinderea reţelei de canalizare în Comarnic, din care şi-ar fi însuşit sume mari de bani, prin schimbarea destinaţiei fondurilor, susţin surse judiciare.

 

Sursele citate au declarat pentru Mediafax că în dosarul în care au loc percheziţii la mai multe firme este vizată şi SC Grossman Engineering Group SRL, una dintre firmele la care Iulian Cristian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este administrator de drept și, începând din 25 aprilie 2014, administrator de fapt, el fiind şi angajat al SC CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroești, judeţul Ilfov.

 

Potrivit surselor citate, Iulian Herţanu, împreună cu Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL Dobroești, precum şi cu Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcţia de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, „au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea câștigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic””.

 

Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Hidro Prahova SA Ploieşti, acesta fiind finanţat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.

 

Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanţii acestor firme că şi-ar fi însuşit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinației fondurilor obținute şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, respectiv prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat.

 

La grupul infracţional ar fi aderat şi Liviu Munteanu, care a fost numit administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, începând din 25 aprilie 2014, se mai arată în documentele citate.

 

„Nu cunosc și oricum ar fi greșit să comentez eu cercetările efectuate de procurori față de cumnatul meu/Legea trebuie să fie egală pt toți”, a fost prima reacție a lui Victor Ponta, venită pe Twitter.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments