Tupeul lui Vlasov: a stors Camera de Comerț și mai vrea 10.000 de euro

0
130

Mihail Vlasov era președinte la CCIR dar îi oferea și servicii juridice, pe onorarii astronomice. Învârtea banii cu lopata, dar DNA l-a înfundat, probabil, pentru totdeauna după ce a fost prins cu o şpagă imensă. Mihai Vlasov stă arestat, ca într-o cuşcă, în vila din Copou şi, din lipsă de ocupaţie, se judecă pentru 10.000 de euro. Suma este rezultatul unui conflict de interese, fără valabilitate însă la Camera de Comerţ. Şef al instituţiei, Vlasov îi asigura şi servicii de avocatură prin cabinetul propriu şi acum susţine că nu şi-a luat banii.  

 

Cabinetul de avocatură Mihail Vlasov a acţionat în instanţă Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a României. Reclamantul a solicitat învestirea cu formulă executorie a unui contract încheiat între cabinetul de avocatură şi instituţia pe care a condus-o, CCI. La sfârşitul lunii ianuarie, instanţa a admis acţiunea şi Vlasov poate lua banii din conturile CCI, prin intermediul unui executor judecătoresc.

 

Contract de reprezentare

Reclamantul a precizat în cererea adresată instanţei că, pe data de 8 iunie 2010, cabinetul său a încheiat cu CCI, instituţie pe care o conducea (cum s-ar spune, el cu el) un contract de reprezentare în instanţă. În fapt, cabinetul de avocatură ieşean a reprezentat CCI într-un dosar în care solicita instanţelor bucureştene anularea unei hotărâri a Guvernului Boc prin care Camera de Comerţ era obligată să predea către Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat terenuri de 11 hectare, pe care instituţia avusese drept de folosinţă. Curtea de Apel Bucureşti a dat dreptate în parte CCI, iar, recent, cabinetul lui Mihail Vlasov a solicitat achitarea onorariului.

 

 De-a lungul timpului, eticheta de controversat” l-a tot urmărit pe Vlasov care, cu toate acestea, a reuşit să se fofileze, la un moment dat, până în Parlament, ca deputat

CCI: „Nu avem nicio datorie!“

Reprezentanţii de acum ai CCI au menţionat că instituţia nu ar avea vreo datorie către cabinetul de avocatură al acestuia. „Pe data de 28 ianuarie 2015, în bilanţul instituţiei noastre nu apare vreo datorie de 10.000 de euro (onorariul – n.r.) către Cabinetul de avocatură Mihail Vlasov. Mai mult, actele despre care face vorbire reclamantul fac obiectul unei cercetări penale“, au afirmat cei de la CCI, fără rezultat însă în faţa judecătorilor ieşeni.

 

Dosar penal pe numele CCIB

Tot legat de reprezentarea juridică a Camerei de Comerţ de către Vlasov există un dosar penal anchetat de DNA. Anul trecut, procurorii au dispus trimiterea în judecată a Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi a unor şefi din instituţie. Anchetatorii au stabilit că aceştia puneau angajaţii să semneze contracte de sponsorizare din veniturile pe care le obţineau pe proiectele cu finanţare din fonduri europene. Un fel de “taxă de protecţie” sau “taxă de şmecher”. Oamenii legii au adăugat că cine nu se supunea urma să fie dat afară. Fiecărui angajat i se lua un anumit procent, cuprins între 30% şi 70% din aceste venituri.

 

Citește și EXCLUSIV. Omul lui Ponta la Iași, prietenul interlopilor. Tunul de la Arsura: Herțanu a luat banii și n-a terminat lucrarea

 

Contract similar, luat „la puricat“ de DNA

În acelaşi dosar penal, procurorii bucureşteni au menţionat că, deşi angajaţilor CCIB li se spunea că nu sunt bani de salarii, şefii instituţiei îi achitau lui Mihail Vlasov sume colosale în baza unui contract de reprezentare juridică. Unul dintre contracte era de 25.000 de euro. „Un exemplu grăitor în acest sens este faptul că, în decembrie 2010, suma încasată din sponsorizări de la angajaţi a fost de 209.065 de lei, iar, din această sumă, 110.000 de lei au fost depuşi într-un cont bancar, cu explicaţia «încasări diverse». Din acest cont, pe 16 decembrie 2010, a fost virată suma de 107.492 de lei către Cabinetul de avocatură Mihail Vlasov (preşedintele în exerciţiu al CCI a României), transfer de bani cu privire la care există suspiciuni serioase că nu corespunde unor prestaţii reale. S-au solicitat actele care au stat baza emiterii facturii, fiind înaintată factura fiscală amintită, precum şi contractul de asistenţă juridică. Contractul este încheiat între Cabinetul de avocatură Mihail Vlasov şi CCIB, iar obiectul contractului îl reprezintă acordarea de consultaţii juridice, fără a fi specificat în concret conţinutul acestor prestaţii, onorariul fixat fiind în cuantum de 25.000 de euro“, au afirmat procurorii DNA.

 

 

Vanda Vlasov este acuzată că a fost părtaşă la matrapazlâcurile tatălui

Judecat pentru şpagă, cercetat pentru şantaj

În urmă cu aproape un an, şi Vlasov a fost trimis în judecată la Curtea de Apel Bucureşti. Fostul preşedinte al CCI este judecat sub control judiciar din 30 august 2014, după ce, din 24 aprilie 2014, a fost arestat la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a luat mită. Vlasov a fost denunţat la DNA de omul de afaceri Iosif Petroczki Gheza, de la care ar fi cerut pe 13 martie 2014 un milion de euro. Pe 18 martie 2014, Vlasov a fost prins într-un restaurant din Bucureşti, după ce a primit de la omul de afaceri 200.000 de euro.

Într-un alt dosar, Vlasov este urmărit penal pentru şantaj, în aceeaşi cauză fiind cercetată şi fiica sa, Vanda Vlasov. Astfel, Vlasov este acuzat că l-ar fi ameninţat pe urmaşul său la şefia CCI, preşedinte interimar al instituţiei. Ieşeanul i-a spus acestuia că “nu este bine ce face“ şi că nu ar vrea „să sufere şi copiii altuia“.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments