România îşi pune la bătaie competenţele informatice în lupta contra terorismului. Cinci cercetători din Iaşi lucrează la un program care va monitoriza reţelele de socializare şi va permite analizarea imaginilor filmate de camerele de supraveghere. Scopul este observarea comportamentului oamenilor într-o situaţie de urgenţă, pentru a reduce efectele panicii produse sau chiar să prevină atentatele. Crearea softului e finanţată de NATO, cu un sfert de milion de euro, arată Digi24.
Softul creat la Iaşi va permite în primul rând analizarea gesturilor, mişcărilor şi sunetelor înregistrate de camere într-o zonă publică, devenită scena unei tragedii.
Cercetătorii și-au împărțit sarcinile și se întâlnesc periodic pentru a dezbate stadiul proiectului.
Şi reţelele de socializare vor putea fi monitorizate cu ajutorul programului, care va fi alertat de folosirea unor cuvinte-cheie sau a unor simboluri. Informaţiile colectate prin acest program vor fi folosite atât pentru prevenirea unor eventuale atacuri, cât si pentru a opri instalarea panicii în cazul unui incident.
„În perioada furtunilor de zăpadă din Statele Unite și, de asemenea, la atentatul cu bombă din Libia au apărut cu frecvență mai mare unele cuvinte cheie”, spune Silviu Bejenariu, cercetător științific .
„Numărul de smiley sau de unhappy faces pot fi monitorizate printr-un algoritm informatic și pot fi făcute inclusiv monitorizări la nivel de populație, la nivel de regiune, la nivel de țară și, de ce nu, la nivel de continent. Pot fi detectate rețele, grupuri care au interese comune și care pot acționa în mod organizat”, spune lectorul universitar Daniel Mătăsaru, din cadrul Universității Tehnice Gheorghe Asachi.
„Reducerea, pe cât posibil, a numărului de victime și pagube materiale, acesta este ideea, contextul în care se fac cercetările”, explică Vasile Apopei, cercetător științific.
Ideea acestui proiect este din 2013, dar finanţarea a fost obţinută luna trrecută, prin concursul „Ştiinţă pentru Pace şi Siguranţă”. Termenul de realizare a programului este de doi ani.
(Sursa: digi24.ro)