OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a obținut anul trecut un profit net de 2,1 miliarde de lei, în scădere cu 56% față de rezultatul net obținut în anul 2013, reiese din comunicatul companiei privind rezultatele anuale preliminare pe 2014, scrie Capital.
“In 2014 am continuat eforturile de stabilizare a productiei, inregistrand al doilea an consecutiv de crestere marginala a productiei de hidrocarburi din Romania comparativ cu anul precedent. In explorare am efectuat cele mai ample investitii onshore si offshore de dupa privatizare si am inregistrat o rata de succes de 60% in activitatea de explorare clasica (excluzand zona offshore de mare adancime)”, spune Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom.
Potrivit CEO-ului Petrom, a fost realuată activitatea de forare in blocul Neptun, fiind săpate doua sonde noi, Domino-2
si Pelican South-1. „În 2015 vom continua programul de explorare conform planificarii. In G&E, dificultatile au persistat, din cauza scaderii cererii pe piata gazelor si a marjelor negative care au condus la un rezultat deteriorat al centralei electrice Brazi”, susține Mariana Gheorghe.
În ceea ce privește, partea de rafinare și marketing, CEO-ul companiei spune că a fost finalizată cu succes modernizarea rafinăriei Petrobrazi, care a generat creșterea planificata de 5 dolari/baril a indicatorului marja de rafinare, contribuind la rezultatul anual.
OMV Petrom reduce investițiile cu până la 35% în acest an
„Avand in vedere mediul volatil si o probabila mentinere a conditiilor de piata deteriorate, ne reducem planurile de investitii pentru 2015 si ne intensificam programele de optimizare a costurilor, mentinandu-ne totodata proiectele cu potential de crestere din Marea Neagra. In 2015, ne asteptam ca discutiile publice referitoare la mediul fiscal si de reglementare sa continue, asa cum a fost anuntat de catre autoritati, si vizam obtinerea unui cadru stabil, predictibil si favorabil investitiilor, o conditie-cheie pentru investitiile viitoare.”, mai spune, în comunicat, Mariana Gheorghe.
Anul trecut, vânzările companiei s-au redus cu 11%, de la 24,18 miliarde lei la 21,54 miliarde de lei. În același timp, numărul de angajați al grupului OMV a scăzut față de ultima zi a anului 2013 cu aproape 14%, ajungând la circa 17.000 de salariați.
Principala cauză: cotația internațională a țițeiului
Pentru ultimul trimestru al anului trecut, OMV Petrom a raportat o pierdere de aproximativ 300 milioane de lei, față de un profit net de peste un miliard de lei înregistrat în perioada octombrie-decembrie 2013.
Rezultatul slab din ultimul trimestru al anului 2014 s-a datorat preţului mic al ţiţeiului şi a dus la scăderea profitului net din 2014.
(Sursa: capital.ro)