Anexarea Crimeei a adus Rusiei probleme adiţionale, pe care nu le poate rezolva din cauza declinului economic. Lipsa produselor alimentare şi noua frontieră provoacă un sentiment de panică în rândurile cetăţenilor, care se confruntă cu preţurile exorbitante. Într-o analiză a portalului Bloomberg.com se arată că ”paradisul lui Putin” pare a fi mai mult o povară decât o victorie.
La aproape un an după ce Rusia a anexat Crimeea, omul Moscovei, Oleg Saveliev, se luptă cu o sarcină aparent tipică, şi anume plata facturilor. Ca toată lumea de aici, ministrul Crimeei se confruntă cu o situaţie economică dificilă.
Băncile internaţionale, cum ar fi UniCredit Spa, cardurile de credit ca MasterCard şi Visa, branduri cunoscute precum McDonals au dispărut în urma intervenţiei Rusiei în Ucraina şi anexării Crimeei. A apărut o societate numeroasă înspăimântată de inflaţie, de penurie şi o anxietate în creştere din cauza conflictului.
”Este uimitor”, spune Saveliev în vârstă de 49 de ani, stând la o masă într-un birou guvernamental lângă clădirea parlamentului local, unde cu un an în urmă persoane mascate şi înarmate au ridicat steagul rus. Ca multe persoane de aici, el acuză Ucraina şi pe aliaţii acesteia din Europa şi SUA pentru situaţia economică dificilă cu care se confruntă Crimeea.
Dezordinea economică
În aceeaşi perioadă, a anului trecut, cele 2 milioane de locuitori ai peninsulei, inclusive şi cei din capitala acesteia locuiau pe teritoriul ucrainean. Astăzi, în urma referendumului ilegal, aceştia trăiesc în Rusia, un stat care trece printr-o criză economică. Crimeea se poate considera o parte din Rusia, dar multe dintre semnele sale de circulaţie sunt încă scrise în limba ucraineană. Liniile telefonice din Crimeea utilizează în continuare prefixul 380, care este codul Ucrainei. Unica schimbare care s-a observat a fost fusul orar. În luna martie a anului trecut, Crimeea a trecut la fusul orar al Rusiei în mod oficial, aliniindu-se cu Moscova.
Multe companii internaţionale s-au retras şi puţine companii ruse au intrat pe piaţa Crimeei. Cei mai mulţi doresc să evite posibilele sancţiuni care pot apărea aici şi să opereze în altă parte şi nu în Crimeea.
Rafturi goale
Pentru mulţi oameni cea mai mare grijă este creşterea preţurilor produselor alimentare. Multe dintre acestea erau importate din Ucraina, dar refuzul guvernului de la Kiev de a recunoaşte frontiera a închis exportul legal spre Crimeea. Blocada a sufocat tot, înafară de vânzarile în cantităţi mici de fructe şi legume proaspete. Ce produce micul business este este realizat doar în bază de numerar. Cele mai multe vin cu feribotul din Rusia. Vremea rea poate întârzia transportul pe mai multe zile.
La periferia Simferopolului, la un supermarket deţinut de Groupe Auchan SA din Franţa, întregul departament de carne proaspătă într-o zi obişnuită avea doar trei pachete de carne de vită. Carnea de pui şi carnea de porc nu erau disponibile.
La Fourchette, un lanţ de supermarketuri ucrainean, cele mai multe rafturi sunt ocupate de producţia rusă. Cu toate acestea, pe teritoriul Crimeei, nu şi-a făcut apariţia nici un lanţ de supermarketuri rus, nemaivorbind de băncile ruse, inclusiv cele de stat OAO Sberbank şi VTB Group.
Preţuri enorme
„Guvernul din Crimeea ar dori să se aprovizioneze cu produse din Ucraina pentru a evita tensiunile sociale, dar politica este o chestiune înşelătoare în Ucraina”, a declarat Serghei Makeev, şeful Asociaţiei de Comerţ din Crimeea.După anexarea Crimeei, preşedintele Federaţei Ruse, Vladimir Putin, a început să recompenseze noua sa achiziţie prin dublarea plăţilor celor aproximativ 560.000 pensionari şi 200.000 de funcţionari publici. Însă în comparaţie cu preţurile exorbitante, aceste creşteri nu fac faţă. Inflaţia s-a majorat la 38 % şi costul produselor alimentare a crescut cu 50% în perioada martie-decembrie, arată datele guvernamentale regionale. Potrivit ministrului rus, cele 681 miliarde ruble echivalentul a 10.9 miliarde de dolari, suma pe care Rusia era dispusă să o investească în Crimeea până în anul 2020, inclusiv în infrastructură, poate fi insuficientă pentru a satisface necesităţile din regiune.De unde vor veni aceşti bani şi unde vor ajunge nu este clar. Guvernul Moscovei este obligat să reducă cheltuielile din cauza declinului economic prin care trece.
Crimeea pe urmele Leningradului
Salvarea reală a Crimeei nu va veni până când nu va fi unită cu Rusia prin intermediul podului feroviar şi naval. Pentru acest lucru cetăţenii Crimeei vor trebui să aştepte mai mulţi ani, construcţia celor 19 kilometri se aşteaptă să fie finalizată nu mai devreme de 2018. „Acesta va fi pentru Crimeea ceea ce a fost „drumul vieţii” pentru Leningrad,” spune oficialul local Mihail Şeremet, referindu-se la singura cale de aprovizionare pe care a avut-o Sankt Petersburg în timpul asediului nazist de 872 de zile în al doilea război mondial.
Sursa: adevarul