Acceleratorul de particule de la Geneva Large Hadron Collider (LHC), al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), va fi repornit în luna martie, potrivit Capital.
LHC va fi repornit în cursul anului viitor, în cadrul unui program de trei ani ce își propune să explice anumite fenomene teoretice cum ar fi cel al super-simetriei particulelor, program ce are drept obiectiv explicarea naturii materiei întunecate.
Materia întunecată nu emite și nici nu absoarbe lumina sau radiațiile electromagnetice sau de altă natură, de unde și numele său, și deci nu poate fi observată direct, prin telescoape. Se estimează că materia întunecată constituie 83% din materia din Univers și 23% din masa-energia sa. Existența ei încă nu a putut fi dovedită pe cale experimentală.
LHC este îngropat într-un tunel circular de 27 de kilometri, care se întinde sub graniţa franco-elveţiană, la poalele munţilor Jura. Întreaga instalaţie este deja aproape răcită la 1,9 grade deasupra lui zero absolut (minus 273,15 grade Celsius/ zero grade Kelvin, cea mai mică temperatură posibilă, n.r.), ca pregătire pentru următorii trei ani de funcţionare.
Prima serie de experimente desfăşurate de LHC, care a avut loc la o putere mai redusă decât cele ce vor debuta în martie, a dus, în 2012, la confirmarea existenţei particulei bosonul lui Higgs, care explică modul în care materia fundamentală a dobândit masă pentru a forma stelele şi planetele.
Criticii LHC spun că oamenii de ştiinţă vor crea o gaură neagră care va duce la sfârşitul omenirii.
(Sursa: capital.ro)