Distracție pe banii statului, la DADJ: Brânză azi pune plomba, mâine sare, banul merge în continuare

0
368

Iași-Țibănești, cel mai prost drum din tot județul, e poligon de încercare pentru TED Construct. Asfaltul e din 1965 și nu sunt bani pentru o refacere din temelii. De trei ani, Ted Construct încasează milioane de lei pe lucrări care rezistă doar câteva săptămâni. Cornel Brânză câștigă toate licitațiile, pentru că „e zona lui”, conform înțelegerii dintre constructori.

 

Unul dintre cele mai proaste drumuri judeţene din Iaşi este cel spre Ţibăneşti, deşi autorităţile cheltuie anual mai mult de o treime din banii disponibili pentru întreţinerea lui. Ultima lucrare a fost făcută anul trecut de Ted Construct iar plombele au ţinut doar câteva săptămâni. Anul acesta se vor aloca alte milioane pentru drumul spre Ţibana şi Ţibăneşti.

 

Bani aruncați

Ieşenii din comuna Ţibăneşti pot ajunge mai uşor la Roman decât la Iaşi. Distanţa este aceeaşi, de 50 de kilometri, dar calitatea drumului diferă. „Este asfalt turnat prin ’65-’68 şi nu s-a făcut niciun fel de întreţinere serioasă”, explică Daniel Minciună, şeful de la Drumuri Judeţene.

În 2012 s-au făcut plombări pe drumul spre Ţibăneşti, câştigătorul licitaţiei fiind asocierea între Ted Construct şi Eky-Sam. Plombarea s-a făcut mai mult pe hârtie, iar peticile de asfalt care s-au turnat au rezistat doar câteva luni. „Era un buget mic, care nu ajungea. Se pornea de la Iaşi şi ajungeau banii până la Domniţa”, explică Daniel Minciună.

 

 Evitați acest drum pentru că îți sfărâmi mașina

Încă 2,6 milioane pentru nimic

Între timp, comunele din capătul judeţului au început să sufere din lipsa infrastructurii. Profesorii şi medicii au refuzat naveta, transportatorii au redus cursele din cauza drumului.

Anul trecut, Consiliul Judeţean a alocat 2,6 milioane de lei pentru plombarea drumului. „Am pornit invers, de la Ţibăneşti spre Iaşi. Nu am ajuns până la Iaşi, ci în apropiere. Asfaltul este foarte îmbătrânit, nu se pot pune plombe clasice, aşa că am mers pe stropiri succesive”, spune Minciună. Şefii de la drumuri spun că dacă ar fi aplicat metoda plombelor clasice, compactoarele ar fi distrus asfaltul din jurul suprafeţei plombate. Câştigătorul licitaţiei a fost Ted Construct, firmă care a încasat cele 2,6 milioane lei.

 

În fiecare an, plombele puse de Ted Construct costă milioane de lei și nu folosesc la nimic

Cârpesc în loc să repare

Plombele puse de Ted Construct au sărit după câteva săptămâni, iar drumul a rămas tot impracticabil. Surse din piaţă susţin că soluţia tehnică aleasă a fost nepotrivită. „Tehnologia este potrivită pentru gropi de până la 3 centimetri. Acolo erau şi gropi de 15-20 centimetri. Asfaltul fiind vechi, a apărut faianţarea şi au sărit bucăţi inclusiv din cauza sării folosite la deszăpezire”, spun constructorii.
Daniel Minciună confirmă, parţial, informaţiile. „Lucrez cu profesorul Boboc (Vasile Boboc, şef de catedră la Facultatea de Construcţii, specializat în infrastructură rutieră – n.r.), care este duşmanul plombelor. El ne-a spus că, decât să băgăm 6 milioane în plombe, mai bine punem covoare asfaltice. Dar, de 6 milioane fac doar 12 kilometri şi îmi pun în cap tot restul judeţului. Legat de sarea de la deszăpezire, şi preşedintele CJ, Cristian Adomniţei, este de părere că ar trebui să mergem pe clorură de calciu. Doar că este foarte scumpă”, spune Daniel Minciună.

 

Daniel Minciună, director DADJ: „De când am venit eu în funcție, parcă țin mai mult plombele”

Ted Construct, câştigător din start

Anul acesta se va interveni, din nou, pe drumul spre Ţibăneşti. Încă nu se ştie suma care va fi cheltuită, dar o estimare indică circa 2 milioane de lei. „Anul trecut am intervenit pe 30% din drum, acum o vom face pe 15-20%”, spune Minciună.
Câştigător va fi tot Ted Construct, pentru că este singura din cele 4 firme care câştigă constant licitaţiile organizate de CJ şi are utilaje pentru aplicarea tehnologiei respective. „Ted Construct are 4 maşini pentru stropiri succesive. Anul trecut a terminat lucrarea în două luni, deşi trebuia să o facă în două luni şi jumătate. Pe mine nu mă interesează cine lucrează, dar pot spune că, până să vin eu, garanţia era de o lună. Eu am dus-o la 4 luni”, explică Daniel Minciună.
Plombele clasice au garanţie de 6 luni, dar şefii de la Drumuri exclud posibilitatea să apeleze la această tehnologie pentru că s-ar strica asfaltul care încă mai este bun. Un inventar al gropilor  nu s-a făcut, pentru că şefii de la Drumuri Judeţene spun că nu au personal suficient pentru aceasta.

 

Citește și Omul lui Ponta la Iași, prietenul interlopilor. Tunul de la Arsura: Herțanu a luat banii și n-a terminat lucrarea

 

Primarii, trimişi să verifice lucrările

Unul dintre cei mai vechi deputaţi ieşeni, Petrică Movilă, şi-a fixat ca subiect de campanie drumul spre Ţibăneşti în fiecare campanie electorală. Fost PDL, acum la PMP, Movilă spune că nu a renunţat la a susţine ideea refacerii drumului. „Important este că CJ alocă mai repede banii pentru reparaţii, iar în martie se poate organiza licitaţia. Eu voi vorbi cu primarii, pentru că sunt în colegiul meu, să monitorizeze şi ei calitatea lucrărilor, pentru că bani se alocă dar drumul tot prost este. Eu îmi doresc ca Iaşi-Dagâţa să intre în reabilitare completă, poate pe bani europeni, şi ştiu că şi Cristian Adomniţei vrea asta. De fapt, toate partidele au promis, aşa că ar trebui să se poată”, spune Movilă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments