Bogdan Gheorghiu, fost patron al lanţului de case de amanet Credit Express Amanet, pe care l-a vândut în primăvara anului 2013 americanilor de la Dollar Financial, s-a hotărât să-şi investească averea în imobiliare. Potrivit informaţiilor din apropierea afacerii dar şi apariţiei recente în Topul Milionarilor Forbes, Gheorghiu ar avea o avere de cinci milioane euro, arată „Ziarul de Iași”.
Potrivit unui raport al administratorilor judiciari de la SC Tătăraşi Arena SRL, omul de afaceri ieşean deţine controlul blocurilor nefinalizate şi a terenului din Tătăraşi, în urma unei licitaţii organizate de către lichifatorul judiciar. El a plătit pentru aceasta suma de 20,1 milioane lei, fără TVA.
Citește și „Marele Gatsby” al Iaşului, omul cu cei mai mulţi bani din oraş
„Intenţia mea e să termin proiectul de acolo, dar o voi face în două etape. Mai întâi vreau să definitivez cele trei blocuri începute, să văd şi cum merg vânzările, şi apoi să demarez şi construcţia celorlalte blocuri. Nu vreau să vorbesc despre vânzarea Express Credit Amanet sau alte speculaţii legate de averea mea, dar vă daţi seama că nu mi-am băgat toţi banii în achiziţia asta”, a comentat Bogdan Gheorghiu.
Şedinţa de licitaţie câştigată de Gheorghiu a fost una foarte interesantă dacă luăm în calclul interesul public pentru imobil al unui din cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari locali, Cristian Zămosteanu, cu trei blocuri noi finalizate şi două în lucru.
Zămosteanu s-a prezentat la licitaţia organizată de Casa de Insolvenţă Transilvania, dar nu a fost dispus să plătească suma propusă de Adunarea Creditorilor de la Tătăraşi Arena.
Citește mai mult AICI