Elena Udrea: Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea

0
74

Elena Udrea a scris, joi, pe Facebook, că a spus în denunţul pe care l-a făcut la Parchet că „viitorul şef SRI va fi ales de Coldea”.

„Am spus în denunţul pe care l-am făcut la Parchet că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea. Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în fata adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu această ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale. Îl felicit pe Dan Voiculescu – nu credeam că, în puşcărie fiind, va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România”, a scris Udrea pe contul său de Facebook.

Ea mai spune că îl roagă pe Ion Cristoiu să facă publice însemnările din jurnalul ei referitoare la Eduard Hellvig şi Florian Coldea, pentru a se vedea că lucrurile se întâmplă „exact aşa” cum a spus ea că se vor întâmpla „încă din noiembrie”.

În finalul postarii, Udrea precizează că are voie să comunice pe orice alte teme decât cele legate de cauză penală în care s-a dispus arestul la domiciliu. Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Roman de Informaţii.

El a spus că în cursul zilei a avut întâlniri cu liderii partidelor politice, cărora le-a adus la cunoştinţă intenţia sa de nominalizare a lui Eduard Hellvig pentru funcţia de director al Serviciului Roman de Informaţii. Iohannis a precizat că a vorbit, de asemenea, şi cu preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Preşedintele a mai spus că, probabil, în cursul săptămânii vitoare Parlamentul va lua în dezbatere propunerea sa pentru şefia SRI.
 

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments