Cercetat de Parchetul General pentru omor deosebit de grav, torţionarul de la Râmnicu Sărat susține că este nevinovat. Mai mult, Alexandru Vişinescu spune că primeşte scrisori de mulţumire de la foşti deţinuţi pe care i-a cunoscut în penitenciar şi îl acuză pe fostul lider ţărănist Ion Diaconescu că minte când spune că a fost încarcerat la Râmnicu Sărat.
Alexandru Vișinescu, cercetat de Parchetul General pentru crime pe care le-ar fi comis în urmă cu 60 de ani, a discutat cu reporterii România TV. Unul dintre puţinii torţionari aflaţi încă în viaţă, Vişinescu a povestit că la penitenciarul de la Râmnicu Sărat nu se ocupa nici măcar de trierea deţinuţilor, în timp ce relele tratamente erau de fapt „dirijate” de Direcţia Generală.
„Alea nu erau comandate de mine. Alea erau dirijate. Nu eu solicitam. Nu aveam niciun drept, nici de triere a deţinuţilor. Tot ce venea la Râmnicu Sărat erau dirijaţi de Direcţia Generală. Nici dosarele deţinuţilor nu veneau la mine”, spune Vişinescu.
Alexandru Vişinescu susţine că fostul şef al Camerei Deputaţilor, Ion Diaconescu, nu a fost încarcerat la Râmnicu Sărat şi că minte atunci când povesteşte orori pe care le-ar fi suportat în acea închisoare. „Ce, vrea să fie ca Coposu?”.
Torţionarul spune că aşa numita „Neagra” nu era o cameră de tortură, aşa cum s-a sugerat, ci o cameră pentru deţinuţii cu regim special. El a precizat că metode de tortură se foloseau doar la Jilava. „Nu exista aşa ceva acolo… Neagra. Poate să fie o altă cameră pentru pedeapsă. Asta a fost la Jilava, nu la Râmnicu Sărat… nu avea cum. Aici nu se vorbeşte realitatea. Şi se umflă. Camera Neagră însemna un regim special”.
Alexandru Vişinescu a menţionat că nu se consideră vinovat, cu toate că acum este cercetat pentru omor deosebit de grav. „Am spus că nu mă consider vinovat sub nicio formă”, a precizat Vişinescu.
Fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat a povestit că foşti deţinuţi sau rude ale acestora i-au scris după mulţi ani pentru a-i mulţumi. „Păi eu sunt cel mai mare criminal? Oameni din familiile unor deţinuţi de drept comun pe care i-am avut la Râmnic, la Negreşti… Au găsit de cuviinţă să-mi scrie. Cine din comandanţi primeşte scrisori? Nimeni, că nu ştiu cum să se poarte. Unul din deţinuţi chiar zice că dacă şi prima închisoare o făcea cu mine, nu mai ajungea recidivist, că mulţi erau recidivişti”, a arătat Alexandru Vişinescu.
(Sursa: rtv.net)