Medvedev: „Ucraina trebuie să plătească pentru gazul livrat regiunilor rebele”

0
59

Kievul „trebuie să plătească” pentru gazul pe care grupul rus Gazprom a început joi să-l livreze teritoriilor din estul separatist al Ucrainei, a anunțat vineri premierul rus Dmitri Medvedev în contextul în compania națională ucraineană Naftogaz a avertizat că va refuza să achite factura, relatează AFP, citat de portalul independent.md.


„Conform obligațiilor contractuale în vigoare, Kievul trebuie să plătească pentru gazul rus. Având în vedere volumul actual al livrărilor noastre, inclusiv cele de la Donețk și Lugansk, banii Ucrainei ajung doar pentru câteva zile”, a scris el pe contul lui de Facebook.

Prim-ministrul rus a avertizat că „partenerii ucraineni trebuie să plătească pentru tot, sau dacă nu trebuie să luăm, ca de obicei, o decizie dificilă”, conform unui comunicat disponibil pe site-ul său oficial, care face referire la o discuție pe care a avut-o cu președintele Vladimir Putin.

 

Medvedev precizează că avansul plătit de Ucraina „nu este suficient pentru a continua livrările de gaz pentru o lungă perioadă. Dacă volumul lor se menține în cursul zilelor următoare, atunci avansul va fi literalmente epuizat în câteva zile, în trei-patru zile”.

Rusia „va continua să livreze gaz”, a adăugat el, estimând că volumele livrate republicilor separatiste din estul Ucrainei sunt ‘în scopuri umanitare’.

 

Joi, Andrii Kobolev, președintele grupului Naftogaz, a avertizat că compania „nu va plăti pentru că nu avem nicio posibilitate de a controla calitatea gazului care va fi trimis în aceste teritorii”.

Decizia Gazprom de a livra gaz în estul Ucrainei este „inacceptabilă” și „contrar contractului existent”, a adăugat el, precizând că compania sa a reluat livrările de gaz în estul Ucrainei, întrerupte din cauza luptelor.

 

Din cauza conflictului dintre cele două societăți, Rusia nu mai furnizează gaz Ucrainei decât cu condiția ca Kievul să plătească facturile pentru volumele solicitate, mai notează sursa citată.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments