Moartea suspectă a unui procuror DNA

0
82

Moartea procuroarei Luminiţa Şega, cea care l-a pus sub acuzare pe Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul FNI, este din nou anchetată. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a decis după 9 ani să desfiinţeze decizia de clasare şi să redeschidă dosarul.  

Dosarul morţii Luminiţei Şega a fost redeschis după ce fratele procuroarei a acuzat că ancheta iniţială a fost făcută de mântuială. Femeia a murit în 2006, la 44 de ani, iar familia crede că a fost otrăvită cu aluminiu. Luminiţei Şega i s-a făcut într-o zi rău la serviciu şi s-a prăbuşit la pământ. A fost internată la Matei Blaş, urmând apoi un lung an de chinuri, în care femeia a fost internată la mai multe spitale, fără ca medicii să-i poată pune un diagnostic exact.

 De nouă ani, moartea Luminiţei Şega a rămas un mister. Fratele fostului procuror susţine că aceasta a fost ucisă, prin otrăvire, pentru că devenise o persoană incomodă: ancheta cele mai grele dosare din acea perioadă, în cere erau implicaţi politicieni şi oameni de afaceri importanţi.
 
Fratele Luminiţei Şega a cerut demararea unei anchete.  
 
Toate aceste neconcordanţe au fost sesizate şi de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti, care au decis ca, după 9 ani, dosarul morţii Luminiţei Şega să fie redeschis. De această dată, ca la carte: să fie efectuată o expertiză toxicologică, să fie audiaţi fratele şi soţul Luminiţei Şega, colegii de la Înalta Curte şi de la DNA, medicii care au trata-o cât timp a fost internată şi, cel mai important, să fie audiată ca martor şi Ioana Maria Vlas.

 

 

 

 

 

Sursa: antena3

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments