Proiectul care poate deveni cea mai interesantă carte de vizită a României. În ce constă "Zig-Zag", inţiativa a 14 tineri

0
76

Un proiect în care puţini credeau a prins rădăcini puternice şi ar putea deveni una dintre cele mai interesante cărţi de vizită ale României.

!4 tineri au luat ţară la pas în urmă cu jumătate de an şi au căutat în fiecare judeţ oameni şi locuri deosebite. Ca să le pună în valoare, au făcut apoi filmuleţe, pe care le-au postat pe internet sau în cărţi educative. Se prezintă ca fiind echipa „Zig Zag”, care cutreieră frumoasele noastre meleaguri.

Aventura „Zig Zag” prin România a celor 14 tineri a început vara trecută.

Alex, cordoonatorul grupului: „Sunt uneori momente în care apar idei atât de ridicole încât merită să le acorzi o şansă. Cam aşa am simţit şi noi când am plecat pe 16 august, din Iaşi. Scopul nostru este să contribuim la schimbarea percepţiei romanilor faţă de noi înşine.”

Plecaţi de acasă de 6 luni, tinerii nu se plâng de greutăţile drumului. Se cazează pe la localnicii ospitalieri şi se bucura de toţi oamenii pe care îi întâlnesc, dar şi de locurile superbe în care poposesc.

„Aventura e fantastică datorită oamenilor noi pe care-i întâlneşti zilnic, prin diverse situaţii”, spune Cristi.

Până acum, grupul a trecut prin Suceava, Maramureş şi Satu Mare. Iar de o săptămână se plimba prin Oradea.

„Apreciez în special combinaţia aceasta între partea modernă a oraşului cu parte veche, clădirile de la început de secol XX, printre care trece frumos Crisul Repeede. Vrem să scriem o carte care se va numi Zig-zag prin Oradea”, spune Radu.

„Vor urma încă 4 ani în care vom scrie cărţi educaţionale, cu poveşti ale oamenilor de succes din fiecare judeţ şi cu destinaţii turistice sau reprezentative”, spune Alex, coordonatorul grupului.

Zig-zag-ul prin ţara noastră va continua, susţin tinerii. Mai ales că pe măsură ce postează filmuleţele pe internet apar şi oamenii care vor să îi ajute cum pot, să îi găzduiască sau să le ofere de mâncare.

Mai multe aflaţi de pe site-ul  http://zigzagprinromania.com/  şi pe pagina de facebook  https://www.facebook.com/zigzagprinromania2014

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments