Senatorul PNL Crin Antonescu renunţă la preşedinţia Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei.
El spune că nu consideră „potrivit” să-şi mai continue activitatea în această comisie din poziţia de preşedinte, relatează Gândul.
Antonescu a mai ţinut să precizeze că nu a fost vorba de o schimbare din această funcţie, nici din partea PNL, nici din partea PSD, ci că a fost decizia sa de a se retrage din această poziţie.
„Eu am făcut cunoscut şi Alinei Gorghiu, co-preşedintele PNL, de asemenea şi domnului Ponta şi domnului Chelaru care m-au întrebat în legătură cu acest lucru că nu consider potrivit să mai continui activitatea în Comisia de revizuire a Constituţiei, în funcţia de preşedinte al acesteia. În primul rând pentru că această funcţie mi-a revenit în condiţiile unei alte majorităţi, majoritatea USL după alegeri, în al doilea rând pentru că aşa cum mi se prezintă în acest moment perspectiva părerilor cred că viziunea mea despre anumite capitole ale Constituţiei nu mai este împărtăşită de către cei care formau la momentul 2012 – 2013 o majoritate”, a spus fostul preşedinte al PNL.
(Sursa: b1.ro)