Surpriză de la Administraţia Prezidenţială. Ce departament nou a înfiinţat Klaus Iohannis

0
66

Administraţia Prezidenţială a publicat pe site nouă structură a Departamentelor conduse de consilierii prezidenţiali, 15 la număr.

Noutatea faţă de structură veche o constituie Departamentul pentru Problemele Diasporei – o structură nouă înfiinţată în mandatul lui Klaus Iohannis.

În prezent, cele 15 departamente sunt: Cancelaria Preşedintelui, condusă de Dan Mihalache, Departamentul Securităţii Naţionale, condus de George Scutaru, Departamentul de Politică Externă, condus de Lazăr Comanescu, Departamentul de Comunicare Publică, condus de purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Tatiana Niculescu Bran, Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, condus de Andrei Muraru, Departamentul Afaceri Europene, condus de Leonard Orban, Departamentul Politici Economice şi Sociale, condus de Cosmin Ştefan Marinescu, Departamentul Reforma Instituţională şi Constituţionala, condus de Elena Simina Tanasescu.

Departamentul Politica Internă este condus de consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan, Departamentul Legislativ, de Mihaela Ciochina, iar Departamentul Cultură, Culte şi Centenar este condus de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.

Structura organizatorică a Administraţiei Prezidenţiale mai cuprinde Departamentul de Sănătate Publică, Departamentul pentru Problemele Diasporei, care reprezintă o noutate, şi Departamentul Managementul Resurselor.

Vechea structura organizatorică a Administraţiei Prezidenţiale, din perioada fostului preşedinte Traian Băsescu, cuprindea 16 departamente: Cancelaria Preşedintelui, Departamentul Securităţii Naţionale, Departamentul de Comunicare Publică, Departamentul Afaceri Strategice şi Securitate Internaţională, Departamentul Constituţional Legislativ, Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, Departamentul Politica Externă, Departamentul Mediul de afaceri, Departamentul Afaceri Europene, Departamentul Politici Economice şi Sociale, Departamentul de Sănătate Publică, Departamentul Educaţie şi Cercetare, Departamentul Analiza Politica, Compartimentul Protocol, Cancelaria Ordinelor şi Departamentul Managementul Resurselor.

Pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale au fost publicaţi şi consilierii de stat pentru care preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire în funcţie. Astfel, La Cancelaria Preşedintelui, consilier de stat este Nicoleta Nicolae, în timp ce la Iulia Huiu a fost numită la Compartimentul Strategie şi Monitorizare.

Delia Dinu este consilier de stat în cadrul Cancelariei Preşedintelui, la Compartimentul Protocol, iar Gheorghe Angelescu la Cancelaria Ordinelor.

Ion Oprişor este consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale – Secretariatul CSAT, în timp ce Sebastian Huluban coordonează Compartimentul pentru Probleme de Apărare.
Gabriel Piscociu este consilier de stat la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă – Compartimentul Probleme Cetăţeneşti, iar Constantin Ionescu este consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale – Directorul Oficiului Informaţii Integrat, în timp ce George-Vladimir Duhan este consilier de stat la Departamentul Managementul Resurselor.

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments