Soţii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, cadre universitare la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr.T. Popa“ din Iaşi, ar putea scăpa de cătuşe în dosarul în care sunt acuzaţi că ar fi luat mită de la mai mulţi studenţi de la Facultatea de Farmacie. Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis aseară, în jurul orei 20.00, să respingă cererea de prelungire a arestării preventive formulată pe numele lor de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), informează „Ziarul de Iași”.
Cei doi doctori au ajuns la Tribunal la orele prânzului, şedinţa de judecată durând câteva ore. Ca şi până acum, soţii Dorobăţ nu au dat declaraţii în faţa instanţei cu privire la acuzaţiile aduse, în timp ce apărătorii lor au susţinut în faţa judecătorilor că aceştia nu prezintă pericol social, iar cercetarea lor se poate face şi din arest la domiciliu. Judecătorul de şedinţă de la Tribunal a fost de acord cu plasarea în arest la domiciliu a celor doi soţi, cu condiţia ca aceştia să respecte o serie de reguli, cum ar fi interdicţia de a lua legătura cu martorii din dosar. Carmen şi Gheorghe Dorobăţ vor părăsi însă Arestul Poliţiei ieşene după ce decizia va rămâne definitivă, procurorii DNA având la dispoziţie 48 de ore pentru a face contestaţie.
Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, manager al Spitalul de Boli Infecţioase, respectiv şef de secţie la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, au fost reţinuţi de DNA la finele lunii trecute, la scurt timp după ce procurorii DNA au efectuat un flagrant în cazul lor. Anchetatorii au descins la biroul lui Carmen Dorobăţ de la Spitalul de Boli Infecţioase, acolo unde au descoperit 20 de carnete de student cu câte 100 de euro. Banii ar fi fost daţi managerului de la Infecţioase pentru a ajunge la soţul ei, profesor de Anestezie Generală de la UMF.
Citește mai mult AICI