O femeie din Galaţi şi-a înjunghiat mortal soţul. Cei doi ar fi avut mai multe credite neachitate

0
86

Crimă sângeroasă, miercuri seara, într-un cartier din Galaţi. Un bărbat de 53 de ani a fost ucis, cu mai multe lovituri de cuţit, iar soţia lui a recunoscut omorul în fata anchetatorilor.

Se pare că scandalul ar fi pornit din cauza banilor. Cei doi ar fi avut mai multe credite neachitate iar de câteva zile, spun vecinii, femeia căzuse într-o depresie profundă. Ea se afla acum în arestul poliţiei.

Nimeni nu ştie, deocamdată, ce s-a întâmplat în apartamentul celor doi. Vecinii spun că tocmai îi văzuseră intrând în casă, probabil de la cumpărături.

La scurt timp o vecină l-a văzut pe bărbat coborând scările blocului plin de sânge, strigând după ajutor. Bărbatul a reuşit să coboare până în faţa blocului, încercând să ceară ajutor, dar s-a prăbuşit. I-au sărit în ajutor câţiva vecini care au chemat un echipaj SMURD aflat în apropiere.

Medicii SMURD au făcut tot ce au putut şi l-au dus pe bărbat la spital. Din păcate însă omul pierduse foarte mult sânge şi nu a mai putut fi salvat. Anchetatorii au aflat de la vecini că soţii ar fi făcut mai multe credite şi, de la o vreme, scandalurile în casa lor erau tot mai dese.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments