Asasinul minor al bătrânilor din Bucium, 15 ani la reeducare într-un centru de detenție

0
165

Judecătorii Tribunalului Iaşi au dat joi, prima sentinţă în dosarul dublului asasinat din toamna anului trecut, din zona Bucium. Magistraţii au decis ca Gabriel Motoc, ce avea 17 ani în momentul comiterii faptei, să petreacă 15 ani într-un centru de detenţie, în vederea reeducării sale, informează „Ziarul de Iași”.

 

De asemenea, justiţia a mai stabilit ca Motoc să achite daune morale de 700.000 de lei aparţinătorilor celor doi soţi ucişi, precum şi daune materiale de aproximativ 45.000 de lei. Sentinţa nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel de procurori sau de tânăr.

 

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2014, Motoc a lovit cele două victime cu sălbăticie, în zona capului, folosindu-se de două topoare.

„După săvârşirea infracţiunii de omor, inculpatul a sustras din locuinţa victimelor 4 telefoane mobile, un aparat foto, 26 lei, un spray iritant lacrimogen, o geacă din piele, cartea de identitate a victimei Petrovici Constantin Tiberiu, un seif metalic de dimensiuni mici, chei  şi un pistol marca Mauser Werke calibru 10/22T cu încăr­cător“, au menţionat procurorii.

 

Citește și A fost prins autorul dublului asasinat din Bucium. Ucigașul soților Petrovici este un adolescent de 17 ani, din Botoșani

 

Aceştia au mai arătat că o parte din bunuri a fost abandonată la o distanţă de aproximativ 1 km de locuinţa victimelor, după care adolescentul s-a ascuns prin livezile şi locurile împădurite de pe raza comunei Tomeşti. Pe 5 septembrie, el a fost găsit de poliţie la o stână din comuna Costuleni.

„În urma efectuării necropsiei, s-a stabilit că moartea soţilor Petrovici a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii consecinţa traumatismelor cranio-cerebrale deschise. Inculpatul a fost supus expertizei psihiatrice, stabilindu-se că a comis faptele cu discernământ, prezentând însă risc de reiterare a comportamentului antisocial“, au încheiat procurorii.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments