VIDEO. TANCURI AMERICANE la granița Rusiei

0
107

 Militari americani, olandezi și britanici fac manevre NATO în Estonia. Două tancuri americane, care participă la manevrele NATO în Estonia, au fost remarcate într-o defilare militară ce a avut loc în orașul Narva, chiar lângă frontiera cu Rusia.

La parada respectivă, care marchează aniversarea dobândirii independenței de către Estonia, au participat, de asemenea militari britanici și olandezi.

Parada militară din Estonia a avut în acest an unele particularități, care au atras atenția observatorilor militari și au stârnit serioase îngrijorări la Kremlin.

Au fost trimise numeroase avioane militare și s-au organizat aplicații, de către forțele NATO.

Șeful marelui Stat Major estonian, Riho Taras a declarat că ”Nimeni nu va lua măsuri pentru protecția noastră dacă nu o facem chiar noi înșine”. Cei care au venit să admire parada militară de la Narva, o populație majoritar rusofonă, nu au părut îngrijorați, conform ziarului francez Le Figaro de amenințările Rusiei la adresa țării lor.

Cu toate acestea Dalla Grybauskaite, președintele Lituaniei, o țară vecină cu Estonia, a anunțat intenția de a se introduce serviciul militar obligatoriu ”din prudență și  din motive de tensiuni geopolitice”.

 

 

 

 

 

 

Sursa: evz

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments