Președintele american Barack Obama a condamnat vineri „uciderea brutală” a opozantului rus Boris Nemțov, doborât de gloanțe în centrul Moscovei în apropiere de Kremlin, și a cerut „guvernului rus să efectueze rapid o anchetă promptă, imparțială și transparentă”.
Obama, care întreține relații tensionate cu omologul său rus Vladimir Putin, a cerut de asemenea într-un comunicat ca „circumstanțele uciderii lui Boris Nemțov” să fie elucidate și autorii „acestei crime odioase să fie aduși în fața justiției”.
Boris Nemțov, unul dintre principalii opozanți ai lui Putin, a fost ucis de gloanțe în centrul Moscovei în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Potrivit președintelui rus, citat de purtătorul său de cuvânt, acest asasinat este „în mod evident o provocare”.
Pentru președintele SUA, Boris Nemțov a fost „un avocat neobosit al țării sale, el a luptat pentru drepturile tuturor cetățenilor ei”.
„Am admirat lupta curajoasă a lui Nemțov contra corupției în Rusia și îi sunt recunoscător că și-a împărtășit opiniile sincere cu mine când ne-am întâlnit la Moscova în 2009″, a explicat Obama în prima sa reacție publică la moartea lui Nemțov.
(Sursa: independent.md)