Atentat cu bombă în Egipt, două persoane au decedat

0
54

O bombă a explodat duminică seară în orașul Assuan, în Egiptul de Sus, provocând moartea a două persoane, au informat surse din cadrul poliției, citate de AFP.

Este vorba despre primul atentat la Assuan, oraș frecventat de numeroși turiști, de la declanșarea atacurilor grupărilor jihadiste care vizează în special armata și forțele de ordine, după destituirea președintelui islamist Mohamed Morsi în iulie 2013.

Bomba, amplasată în apropierea unui comisariat, a rănit de asemenea cinci persoane, printre care un polițist, au precizat responsabili din cadrul poliției, adăugând că forțele de securitate acționează în sectorul respectiv pentru a verifica dacă există și alte dispozitive explozive.

După destituirea lui Mohamed Morsi de către armată, în Egipt au loc frecvent atentate, grupările jihadiste având ca țintă mai ales forțele de ordine. Din iulie 2013, peste 500 de polițiști și soldați au fost uciși în întreaga țară, potrivit guvernului președintelui Abdel Fattah al-Sisi.

Atentatele cele mai sângeroase au loc în nordul Peninsulei Sinai și sunt revendicate de filiala egipteană a grupării Statul Islamic, Ansar Beit Al-Maqdess.

La Cairo, numeroase atentate contra poliției au fost revendicate de grupul jihadist Ajnad Misr.

Jihadiștii susțin că acționează ca represalii la sângeroasa represiune desfășurată de putere contra simpatizanților lui Mohamed Morsi, dintre care peste 1.400 au fost uciși, iar 15.000 trimiși la închisoare.

Joi, o persoană și-a pierdut viața în explozia unei bombe la Cairo, unde alte patru atacuri cu bombă au vizat un comisariat și locuri comerciale.

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments