Adolescentul care și-a ucis prietena în Parcul Copou, internat la Socola pentru expertiză psihiatrică

0
94
Foto: Ziarul de Iași

Foto: Ziarul de Iași

Eduard perju, tânărul de 16 ani din Horpaz care şi-a omorât prietena în Parcul Copou din Iaşi este în continuare reţinut, fiind acuzat de omor cu premeditare. Duminică, după aproape şase ore de audieri, procurorii au dispus ca adolescentul să fie internat la Spitalul Socola pentru expertiză psihiatrică. Cel mai probabil astăzi se va lua o decizie privind măsurile preventive care se impun în cazul acestuia.

 

Procurorii au stabilit că fata de 16 ani găsită moartă în Parcul Copou din Iaşi a fost sugrumată de către prietenul ei, de aceeaşi vârstă, cu un colier din plastic folosit pentru strângerea capacelor roţilor de maşini.

 

Băiatul a recunoscut fapta de care este acuzat în faţa anchetatorilor. El riscă peste 20 de ani de închisoare.

 

Fata de 16 ani, Diana Elena Gugunică, era elevă la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“, în timp ce băiatul, Eduard P., de aceeaşi vârstă, este elev al Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza“ din Iaşi.

 

Citește și VICTIMA ȘI CĂLĂUL, față în față. Diana – o fată de zece, Eduard Perju – „un mutuzan”. „Părea un băiat de treabă”

 

Amintim că sâmbătă după-amiază, o fată de 16 ani a fost găsită moartă lângă gardul parcului Copou. Iniţial procurorii nu au exclus varianta sinuciderii, însă crima a fost principala ipoteză luată în considerare, metoda de strangulare este foarte dificil de pus în aplicare de către cei care vor să-şi ia singuri viaţa.

 

Echipajul medical sosit la faţa locului a fost nevoit să constate decesul.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments