Peste 800 de suceveni au participat ieri la un marş pe străzile Sucevei pentru susţinerea predării orelor de religie în şcoli. În Duminica Ortodoxiei, părinţi, copii, tineri, purtând în mâini icoane, prapori, steaguri tricolore, pancarte cu mesaje religioase, s-au adunat în jurul orei 15:00, în curtea Bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, de unde au plecat în marş pe traseul: Casa de Cultură, Biserica „Sfânta Înviere”, Biblioteca Judeţeană „I. G. Sbiera”, magazinul Bucovina, Palatul de Justiţie, parcul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Spitalul Judeţean şi retur, pe acelaşi traseu, până la Biserica „Sf. Dumitru”.
Zeci de preoţi de la mai multe biserici din municipiu, îmbrăcaţi în veşminte de sărbătoare, împreună cu credincioşi din parohiile pe care le păstoresc, s-au alăturat acţiunii care a avut drept moto: „Viitorul neamului este în mâinile noastre! Religia în şcoală, prioritate naţională! Vino cu noi la marş dacă îţi pasă de educaţia religioasă a copiilor tăi!”. Mulţimea adunată în centrul Sucevei, înfruntând ploaia măruntă care s-a pornit după orele amiezii, a marcat, în acelaşi timp, în prima duminică din Postul Mare, „Bucuria Ortodoxiei”, printr-o procesiune religioasă.
“Aşa cum este aerul pentru viaţă, aşa este religia pentru suflet”
În dangăt de clopote, după ce preotul Nicolae Horga, parohul Bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, a rostit rugăciunea „Tatăl nostru”, mulţimea a început să cânte un fragment din cântecul „Cu noi este Dumnezeu” („Înţelegeţi, neamuri şi vă plecaţi / Căci cu noi este Dumnezeu!”) şi a pornit în marş pe străzile Sucevei. Pe parcurs, li s-au alăturat şi alţi credincioşi care au dorit să sprijine organizatorul evenimentului, Alianţa Bucovina Ortodoxă, din care fac parte: Bucovina Profundă, Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” – Filiala Suceava, Asociaţia „Sfinţii Ioachim şi Ana”, ASCOR Suceava, Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, Fundaţia IPAMIA, Asociaţia Kozaciok, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Filiala Suceava, Asociaţia ProVita Bucovina, Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou”. Preotul Nicolae Horga a spus că „aşa cum este aerul pentru viaţă, aşa este religia pentru suflet. Unde este Dumnezeu este lumină, este bunătate, este mântuire. Unde nu este Dumnezeu este răutate, ură, ceartă. În şcoală, sigur, copiii învaţă despre Dumnezeu. Dacă nu-l cunoaştem pe Dumnezeu nu avem cum să-l iubim. Aşa că este absolut necesar ca în şcoală să învăţăm despre Dumnezeu, despre biserică, despre martiri, despre cei care au luptat pentru credinţă, care au murit pentru credinţă”.
„Lăsaţi copiii să vină la ora de religie!”, „Poporul român s-a născut creştin ortodox”
Pe pancartele pe care le purtau în mâini unii credincioşi era scris: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi” (Sf. Evanghelist Luca 18.16); „Lăsaţi copiii să vină la ora de religie!”, „Poporul român s-a născut creştin ortodox”, „Şcoala s-a născut în pridvorul Bisericii”, „Ortodoxia este seva neamului românesc”, „Voievozii noştri au apărat creştinătatea Europei”, „Religia în şcoală, prioritate naţională!”. Am întâlnit părinţi care au venit la marş de mână cu copiii lor, după ce au depus deja la şcolile unde învaţă cei mici cereri pentru susţinerea orelor de religie.
Stela Mazuru a venit la marş împreună cu soţul şi copiii. Femeia ne-a explicat că ora de religie „înseamnă educaţie. Simplu. Am depus cerere pentru predarea orei de religie în şcoli, pentru că religia înseamnă de fapt Dumnezeu. Este scopul nostru în viaţă. Dumnezeu este cel care ne-a creat. Dacă noi ne lepădăm de religie înseamnă că ne lepădăm de Hristos”.
O altă suceveancă, Tatiana Lateş, ne-a explicat că „trebuie să ne apărăm credinţa noastră cu care ne-am născut şi cu care mergem înainte. Să nu ne dezrădăcinăm. Trebuie să ne apărăm credinţa ortodoxă care dăinuie de peste 2.000 de ani. Atât ne-a mai rămas… credinţa. Dacă ne pierdem şi credinţa suntem un neam fără identitate. Am venit la marş pentru o educaţie sănătoasă pentru copii şi nepoţi”. Printre participanţii la marş am întâlnit şi tineri îmbrăcaţi în straie populare, pentru că, pe lângă credinţa ortodoxă, ei ne-au spus că ţin mult şi la tradiţiile poporului român. Cristina, o elevă de clasa a V-a, ne-a spus că o interesează ora de religie „pentru că vrea să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu”.
Marieta Păscuţa s-a aflat printre credincioşii prezenţi la marş pentru că îşi doreşte ca nepoţii ei „să crească cu Dumnezeu în suflet”. „Noi nu am făcut religia în şcoală şi vreau ca ei să facă. Îmi doresc altceva pentru nepoţii mei. Vreau ca ei să ştie mai multe despre Dumnezeu, să le fie mai uşor în viaţă”, a completat femeia.
„Religia trebuie să rămână în şcoală pentru că face parte din baza formării oricărui copil”
În mulţime s-au aflat şi mulţi părinţi care fac parte din Asociaţia „Părinţi pentru Ora de Religie” – Filiala Suceava, al cărei obiectiv este de mobilizare a părinţilor pentru a merge cât mai repede, până pe 3-4 martie, la şcolile unde sunt înscrişi copiii lor, să depună cereri pentru ora de religie, ultima zi de depunere a cererilor fiind 6 martie.
Preşedintele Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie” – Filiala Suceava, medicul chirurg Valeriu Gavrilovici, tată a şase copii, a declarat că „ora de religie îşi are locul în trunchiul comun, ca disciplină opţională. Am depus cererile care ni s-au cerut, dar ca mesaj cu bătaie lungă pentru parlamentarii care urmează să dezbată în Parlament punerea în acord a Hotărârii Curţii Constituţionale cu Legea, mesajul este următorul: <religia trebuie să rămână în şcoală pentru că face parte din baza formării oricărui copil. Un copil care învaţă de mic în familie şi în şcoală valorile de compasiune, iubire şi toate celelalte lucruri care îl fac bun va deveni un om bun pentru societate şi toată lumea va fi câştigată>. Aşa cum pentru toate celelalte materii nu există cereri care trebuie depuse, nici pentru religie nu ar trebui completate cereri, considerăm noi, ortodocşii, dar şi celelalte confesiuni. În cadrul asociaţiei sunt şi părinţi de alte confesiuni şi cu toţii suntem de părere că religia este un bun câştigat. A fost scoasă de comunişti din manuale şi nu este cazul să ne întoarcem cu 60 de ani în urmă”.
Sursa: monitorul