Procurorii DNA au dispus începere urmării penale în cazul lui Mihail Vlasov, avocat în cadrul Baroului Iași. Acuzația care i se aduce acestuia este de dare de mită.
Conform procurorilor DNA, în luna februarie a anului 2013, Vlasov, care ocupa atunci funcția de președinte al Camerei de Comerț, i-ar fi solicitat unui parlamentar să-i susțină un proiect de act normativ intitulat „Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului”.
Mihail Vlasov a fost audiat luni, aproximativ o oră și jumătate. La ieșirea de la DNA, acesta a fost reținut în declarații.
În schimb, atunci când a venit la sediul DNA, a fost mai generos în declarații. Întrebat de jurnaliști care e scopul pentru care a venit la DNA, Vlasov a spus: „Am vrut să mă întâlnesc cu voi.”
Avocatul a fost chiar ironic la adresa jurnaliștilor: „Mă așteptam să mă condamne la moarte”, a spus acesta, făcând referire la condamnarea recentă pe care a primit-o. Acesta a fost condamnat vineri de Curtea de Apel București la patru ani de închisoare cu executare.
(Sursa: b1.ro)