O femeie de 61 de ani din judeţul Sibiu a murit, luni, la Spitalul Judeţean Sibiu, din cauza virusului gripei AH1 pandemic.
Femeia era internată de peste o săptămână cu insuficienţă respiratorie acută, iar în urma analizelor de laborator s-a confirmat prezenţa virusului gripei AH1 pandemic.
„A fost diagnosticată cu bronhopneumonie, hipertensiune arterială şi obezitate de gradul II. Femeia a fost internată în cadrul Secţiei Clinice ATI pentru tratament de specialitate şi a fost necesară ventilarea mecanică. Având în vedere starea gravă a femeii, au fost recoltate probe biologice şi trimise la Institutul Cantacuzino, care a confirmat infecţia cu virusul gripei AH1 pandemic”, se arată în comunicatul citat de Mediafax.
Pacienta a urmat tratament antiviral, dar luni a murit la spital.
Acesta este cel de-al doilea deces înregistrat în judeţul Sibiu de la începutul anului la persoane în cazul cărora s-a confirmat virusul gripal.
(Sursa: b1.ro)