Trei turişti din Republica Moldova au rămas blocaţi, luni, pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi, ei fiind recuperaţi de către salvamontiştii prahoveni în urma unei acţiuni care a durat peste două ore şi conduşi în siguranţă până în staţiunea Buşteni.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, salvamontiştii au intervenit, luni după-amiază, pentru recuperarea a trei turişti rămaşi blocaţi pe Valea Caraiman din Masivul Bucegi, scrie Mediafax.
Cei trei turişti din Chişinău au vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani şi au plecat pe munte, dar, la un moment dat, nu au mai putut nici să înainteze, nici să se întoarcă pe traseul pe care urcaseră, motiv pentru care au cerut ajutor.
Astfel, salvamontiştii din staţiunea Buşteni au plecat în căutarea lor, iar în urma unei acţiuni care a durat aproximativ două ore şi jumătate au reuşit să îi recupereze.
Cei trei turişti au fost conduşi în siguranţă în staţiunea Buşteni.
(Sursa: independent.md)