Monica Iacob Ridzi, scrisoare către MINISTRUL JUSTIȚIEI: ”Pentru un om bolnav ca mine, condamnarea la închisoare este o CONDAMNARE la MOARTE”

0
78

 Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, a scris, marţi, pe blogul personal,că starea ei de sănătate este din ce în ce mai gravă. Ea s-a adresat ministrului Justiției pentru a lua măsuri în ceea ce privește condițiile din penitenciarele din România.

Pe blogul Monicăi Iacob Ridzi a fost postat marți seara un mesaj intitulat „Apel la refecţie”, în care fostul deputat vorbeşte de starea sa de sănătate, care se deteriorează în fiecare zi, şi despre condiţiile din arest.

”Deși nu am voie să stau lângă persoane bolnave, răcite sau cu alte infecții din cauza riscului de a mi se agrava bolile pe care le am din cauza lipsei imunității, acest lucru este imposibil în Penitenciar din cauza supraaglomerarii. Deși stau tot timpul cu masca de protecție, iau antibiotic de 26 de zile deja, pentru a preveni contactarea unei alte infecții pe lângă pielonefrită de care sufăr în acest moment, riscul de a contacta o altă infecție este mare și poate duce chiar la decesul meu.

Va rog public, Domnule Ministru al Justiției, să mergeți personal în penitenciare și să vedeți condițiile în care sunt ținuți deținuții și în care lucrează angajații penitenciarelor. Poate atunci veți aloca mai mulți bani celor care, nu din vina lor, sunt condamnați a două oară odată ajunși în penitenciare.

Sper, Domnule Ministru, că nu gândiți că: „asa le trebuie, au greșit, să sufere. Nu trebuie să investim în penitenciare”. Știți, Domnule Ministru, moartea în chinuri este mult mai dureroasă și este o formă de tortură. Ori, pentru un om bolnav că mine, condamnarea la închisoare este de fapt o condamnare la moarte, pentru că sistemul penitenciar, gestionat de Dumneavoastră, nu poate asigură mie și sutelor de deținuți din România, minimul de decentă și non-umilință umană”, este postarea Monica Iacob Ridzi de pe blogul personal.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: libertatea

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments