La trei ani de la crimă, asasinul spune că a rămas doar cu remuşcările şi cu gândul la copiii din Franţa. Incoerent, recunoaşte, prin fraze pompoase, că l-au uitat toţi. “Acum încearcă să-mi influenţeze şi copiii să mă uite”, declară Crudu.
Pe 9 mai 2010 s-a petrecut, în Canta, o crimă oribilă care a ţinut multă vreme prima pagină a ziarelor. Pictoriţa Ilinca Gânju (24 de ani), fiica cunoscutului artist Ioan Gânju, a fost asasinată în apartamentul din Canta, de amantul său, Ilie Marius Crudu. Cu un nume parcă predestinat, bărbatul a încercat ulterior să se sinucidă, înghiţind un pumn de somnifere. A fost salvat, iar acum este închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, unde trebuie să stea 20 de ani. La trei ani de la crimă a acceptat să vorbească pentru prima dată despre acest subiect şi, mai ales, despre ce-l aşteaptă pe viitor.
“Regrete apăsătoare”
Diagnosticat cu afecţiuni psihice, dar cu discernământ, Marius Crudu este astăzi unul dintre cei 1.500 de deţinuţi de la Iaşi. Foarte înalt şi bine făcut, îmbrăcat curat, incoerent în declaraţii, sărind de la un subiect la altul foarte uşor, ucigaşul pictoriţei Gânju încearcă să explice prin ce a trecut în ultimii ani de la săvârşirea asasinatului. “Am avut multe zile în care numai la asta mă gândeam. Aveam regrete apăsătoare pentru ce s-a întâmplat. Am răspândit atâta suferinţă în jur!”, spune acum cel care, în urmă cu trei ani, a ucis-o pe tânără cu un cuţit.
Citeşte mult
Cu ochii în lacrimi, Marius Crudu zice acum că nu ar repeta povestea din 2010. “M-am gândit luni de zile că, dacă s-ar putea, indiferent cât de mare ar fi sacrificiul, aş face orice s-o aduc înapoi. Accept povara închisorii, îmi dau şi viaţa. Dar ştiu că nu se poate”, afirmă Marius Crudu. Discuţii despre ziua crimei nu acceptă deloc. Singurele întrebări care i se par în regulă sunt cele despre prezent, despre ce face acum. “Citesc mult. Citesc psihologie, citesc economie. Chiar am vrut să dau la Economie, la a doua facultate, dar bugetul nu-mi permite, pentru că aş face-o cu taxă”, declară Crudu.
Ilie Marius Crudu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, el aflându-se după gratii în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi
Se gândeşte la copii
Bărbatul spune că singurele gânduri care-l mai ţin pe linia de plutire sunt cele legate de cei doi copii pe care-i are în Franţa: o fată şi un băiat. “Sunt curcubeul meu aici. Dacă nu m-aş gândi la ei nu ştiu ce-aş face. Nu i-am mai văzut de atunci, dar de gândit mă gândesc numai la ei”, mai spune bărbatul. Acesta susţine că apropiaţii familiei sale din Franţa încearcă să-i influenţeze copiii să-l uite. “Îmi pare rău că adulţii încearcă să le spună ce să facă în relaţia cu mine”, zice Crudu.
Părăsit de rude
După trei ani petrecuţi după gratii, Crudu a fost uitat de rude şi de prieteni. Şi asta se cunoaşte în programul de vizite. “Mă aşteptam ca pe 20 iulie, când a fost Sfântul Ilie, sau cu o zi înainte, de ziua mea, să vină cineva în vizită, dar n-a venit nimeni. Abia acum, în august, a venit o mătuşă de-a mea. Oamenii au tendinţa să mă uite şi să mă judece pentru ce am făcut”, afirmă Marius Crudu.
În cele câteva zeci de minute cât am stat la discuţii, Crudu a trecut prin mai multe stări emoţionale. A plâns când a venit vorba de Ilinca, a devenit oarecum încrezător când a vorbit de prezent şi de pasiunile lui pentru studiu, foarte emoţionat când şi-a amintit de cei doi copii şi extrem de revoltat când a realizat, o dată în plus, că a fost părăsit de familie şi de neamuri. Interviul s-a sfârşit brusc, precipitat, cu un Marius Crudu care, în final, n-a mai vrut să-i fie publicată confesiunea. Nimic, niciun rând, nicio poză. Ca şi cum nici nu s-ar fi întâmplat. La fel, probabil, cum ar vrea să dispară şi crima pe care a făcut.
Ilinca Gânju a fost omorâtă cu 10 lovituri de cuţit
Povestea înfiorătoare a asasinatului
Marius Crudu a cunoscut-o pe Ilinca Gânju în anul 2007. A fost dragoste la prima vedere, dar pictoriţa a aflat la un moment dat că iubitul său este căsătorit în Franţa, are doi copii şi vine în România doar pentru a întreţine relaţia cu ea. După ce a aflat adevărul, tânăra a încercat să rupă relaţia. În decembrie 2009 i-a trimis mesaje pe telefon şi pe mail că doreşte să fie lăsată în pace.
Ziua fatidică
Pe 20 aprilie 2010, Marius Crudu a revenit în România, decis să repare relaţia cu pictoriţa. Pe 10 mai, Ilinca Gânju ar fi împlinit 24 de ani, dar a decis să-şi serbeze ziua pe 9 mai, cu o prietenă. Petrecerea a fost la Pub 25, în Tudor Vladimirescu, şi a fost invitat şi Marius Crudu. Ulterior, martorii au povestit că Ilinca era foarte distantă în relaţia cu el. După petrecerea din Tudor Vladimirescu, cei doi au plecat la un local din zona Moara de Vânt, unde au fost văzuţi la ora 13.40. La ora 15, Marius Crudu a sunat-o pe studenta care locuia cu chirie în apartamentul Ilincăi Gânju şi a rugat-o să plece de acasă între orele 18 şi 22. Crudu şi Ilinca Gânju au intrat în apartament la ora 18. La ora 20.10, fata care locuia în chirie a fost sunată de Crudu să întârzie în oraş până la 22.30 că-i va plăti el taxiul. Ulterior, s-a stabilit că Marius Crudu a ucis-o pe Ilinca Gânju la ora 22. A lovit-o de zece ori cu un cuţit în abdomen şi în piept, după care a înghiţit un pumn de somnifere. Studenta care locuia în apartament a ajuns acasă la 22.45, dar nu a îndrăznit să intre în camera proprietarei. A doua zi a plecat la cursuri şi s-a întors la ora 12, fără să bănuiască nicio clipă că în camera de alături era un cadavru. Prietenii Ilincăi au dat alarma, pentru că nu răspundea la telefon. Au spart uşa şi au găsit-o fără suflare. Alături era amantul său, inconştient. Marius Crudu şi-a revenit, la spital. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare.