FOTO. Un miliardar american a găsit epava celei mai mari nave de război japoneze

0
97

Miliardarul american Paul Allen, cofondator al companiei Microsoft, a anunţat că vehiculul său de explorări oceanice M/Y Octopus a descoperit în largul coastelor filipineze epava celui mai mare vas din istoria marinei militare japoneze, cuirasatul Musashi, informează theguardian.com, citat de independent.md.


Cuirasatul Musashi a fost scufundat în urma unui atac al aviaţiei americane, în urmă cu peste 70 de ani, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe 24 octombrie 1944.

Paul Allen a publicat o fotografie pe Twitter, marţi, ce prezintă prora ruginită a cuirasatului Musashi, pe care încă mai poate fi văzută stema oficială în formă de crizantemă a Imperiului japonez.

 

Paul G Allen Musashi Anchor

 

Miliardarul american, care este interesat şi de explorările spaţiale, spune că iahtul său de lux M/Y Octopus, pe care îl foloseşte şi pentru misiuni de explorări oceanice, a descoperit epava cuirasatului Musashi la o adâncime de 1.000 de metri pe fundul Mării Sibuyan.

Sonda marină automatizată Octo ROV a descoperit epava în cursul zilei de luni, potrivit site-ului lui Paul Allen. Yahtul M/Y Octopus este înzestrat şi cu un submarin specializat în misiuni de cercetări marine.

 

dhdhdhdhdhhdhddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddddd

 

„Odihneşte-te în pace, echipaj de pe Musashi. Aproximativ 1.023 de vieţi s-au pierdut”, a scris Paul Allen într-un alt mesaj publicat pe Twitter.

Miliardarul american a publicat şi o fotografie cu o valvă a cuirasatului nipon, despre care a spus că a fost „prima confirmare” a faptului că epava avea origini japoneze. Paul Allen a spus că va publica în curând şi alte fotografii cu epava cuirasatului Musashi.

 

Marea Sibuyan, aflată în centrul insulelor Visayas din Filipine, se află pe o rută maritimă intens circulată şi, de asemenea, în calea celor mai multe furtuni tropicale din Oceanul Pacific.

Avioanele de război americane au scufundat cuirasatul Musashi în Marea Sibuyan pe 24 octombrie 1944, în toiul Bătăliei pentru Golful Leyte, considerată cea mai mare confruntare navală din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul căreia forţele militare americane şi australiene le-au învins pe cele japoneze.

 

Musashi a fost o navă de luptă impresionantă, cu “tunuri mamut”, potrivit site-ului Marinei americane.

Sora sa geamănă, Yamato, a fost avariată în aceeaşi bătălie, potrivit US Navy, iar navele de război americane au scufundat-o pentru totdeauna un an mai târziu, în timp ce aceasta încerca să ajungă în Okinawa.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments