Un bărbat din Suceava i-a incendiat locuinţa iubitei sale, convins că aceasta l-a părăsit. Unde era de fapt femeia

0
56

Scandal la Suceava, unde un bărbat de 73 de ani este acuzat că a incendiat apartamentul femeii cu care trăia de mai multă vreme. Omul, care fusese plecat câteva zile, nu ştia, când a ajuns acasă, că iubita lui este de fapt internată în spital.

Gândindu-se că a fost părăsit, bătrânul a decis să serăzbune. Şi-a luat bagajele, a pus foc, apoi a ieşit din bloc. La scurt timp, un fum gros i-a alertat pe vecini.

Oamenii au crezut iniţial că femeia în vârstă de 77 de ani care locuieşte în apartament a uitat un aparat electric în priză şi a ieşit din casă.

La sosirea echipelor de intervenţie, holul blocului era invadat de un fum gros. După ce pompierii au constatat că ceva nu e în regulă şi că focul fusese, de fapt, pus intenţionat, vecinii şi-au adus aminte că un bărbat ieşise din apartament cu câteva minute înainte de apariţia fumului. Au spus totul poliţiştilor şi aceştia au aflat că biata femeie era internată în spital. Prietenul ei s-a gândit însă că ea l-a părăsit.

Este posibil, cred locatarii, că bărbatul să fi fost şi băut pentru că, spun ei, venea deseori pus pe scandal şi îşi teroriza partenera de viaţă.

Pompierii au forţat geamul de la o cameră şi au pătruns în casă, scoţând afară tot ce ardea mocnit. Mulţi vecini au venit să vadă, speriaţi, ce să întâmplă.

După stingerea incendiului au apărut însă indicii clare ca focul ar fi fost pus intenţionat. Atunci au apărut şi primele mărturii ale vecinilor: văzuseră un bărbat ieşind din apartament cu câteva minute înainte de sesizarea fumului.

Poliţiştii au ajuns astfel la un pensionar de 73 de ani, iubitul femeii, care a devenit astfel principalul suspect. El va fi audiat în cursul zilei de joi.

În cazul în care femeia internată în spital va face o plângere, poliţiştii vor deschide pe numele lui un dosar penal pentru distrugere, infracţiune pentru care risca până la 3 ani de închisoare.

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments