Român prins cu pistol cu gaze la Vama Sculeni

0
145

Un cetățean român va fi deferit Justiției după ce a fost prins la Vama Sculeni cu un pistol cu gaz marca „Walther P99” şi muniţie, pentru care nu deţinea documentele necesare.

 

Polițiștii de frontieră ieșeni spun că, la data de 12 august, în vamă s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Ilie L.S., cetăţean român în vârstă de 29 de ani, conducând un autoturism marca BMW 560L.

Cu ocazia controlului de frontieră, fiind întrebat dacă deţine bunuri cu regim special, bărbatul a declarat că are în torpedoul autoturismului un pistol cu gaz, pentru autoapărare, cu un încărcător, marca Walther P99 şi un număr de 31 de cartuşe. Pentru toate acestea bărbatul a prezentat documente de achiziţionare valabile numai pe teritoriul Germaniei.

Întrucât cetăţeanul român nu a putut prezenta permisul de port armă valabil pe teritoriul României, pistolul cu încărcător şi cartuşele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit şoferului dosar penal pentru deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments