Revoluție în Justiție. Audierile suspecților vor fi înregistrate audio și video

0
68

Declaraţiile teroriştilor, ale traficanţilor de droguri ori ale membrilor grupărilor de crimă organizată vor fi înregistrate cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră. Așa ceva am mai văzut în filme – nu neapărat americane -, iar acum va exista și în România, deocamdată doar la București. DIICOT are un nou sediu și a instalat pentru prima dată camere de înregistrare în încăperile în care au loc interogatoriile. 800.000 de lei a costat schimbarea, bani primiți din bugetul Ministerului Justiţiei.

 

Astfel, dosarele inculpaților vor conţine și fişierele electronice – atât audio, cât şi video – ale acestor înregistrări.

 

Acum un an, prin lege, parchetele au fost obligate să înregistreze audio-video audierile inculpaţilor. Abia acum, însă, DIICOT a inaugurat primele camere de anchetă care respectă aceste criterii.

 

Foarte puţine parchete au prevăzute astfel de încăperi în care toate discuţiile dintre anchetatori şi inculpaţi vor fi înregistrate.

 

Până acum, audierile suspecţilor se făceau chiar în biroul procurorului, printre mormane de dosare. La sediul din Bucureşti al DIICOT vor fi în total şapte camere de anchetă.

 

În modernizare a intrat şi amenajarea unei săli de aşteptare pentru 20 de persoane. Până acum, cei chemaţi la audieri stăteau pe un hol îngust.

 

„Eu mă aflu pe locul procurorului. În faţa mea stă inculpatul sau suspectul, în această cameră, în cadrul unei anchete, sunt poliţişti, apărători, interpreţi, după fiecare caz”, explică Mihaela Porime, procuror DIICOT.

 

 „Este un model european. Pe de altă parte , este şi o protecţie atât pentru persoana audiată, cât şi pentru anchetator. Se înregistrează absolut tot, astfel încât să nu mai poată să spună în faţa anchetatorului că a fost forţat sau că spus lucruri pe care nu dorea să le spună”, a explicat Giorgiana Hosu, șefa interimară a DIICOT.

 

Acum, toate audierile, indiferent cât de lungi, pot fi studiate integral de instanţele de judecată.

 

„Cred că este un progres din punct de vedere al confortului. Este evident acest lucru. Dar, pe de altă parte, cred că cel mai important lucru este implicarea directă a procurorului de caz în modul de a construi un dosar”, a declarat Codruț Olaru, fost procuror-șef al DIICOT.

 

Chiria pentru noul sediu din Bucureşti costă 56.000 de euro pe lună, iar contractul este încheiat pe o perioadă de cinci ani.

 

Anul trecut, la nivel naţional, peste 3.000 de inculpaţi au fost audiaţi de procurorii DIICOT, dintre care 1.500 au fost şi arestaţi preventiv.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments