VIDEO. Diagnostic online în satele din Galaţi, Brăila şi Tulcea

0
96

Galaţi, Brăila şi Tulcea sunt judeţele pilot în care se va implementa în acest an un proiect al Ministerului Sănătăţii în valoare de 82 de milioane de lei, dintre care 60 de milioane de lei din fonduri europene. În cadrul proiectului, medicii de familie vor putea transmite în timp real, de la cabinetul lor către medicul specialist, datele pacientului şi investigaţiile acestuia, pentru un diagnostic. Vor fi implicaţi aproximativ 700 de medici specialiști și medici de familie. Programul ar trebui să devină funcţional din luna noiembrie.

 

Un sistem de telemedicină va fi implementat anul acesta în judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea. Cu ajutorul acestei aparaturi, medicul de familie va efectua investigaţiile clinice necesare, iar rezultatele obţinute vor fi trimise către spitalele judeţene din cele trei judeţe.  Medicii de specialitate vor interpreta aceste date şi pune diagnostice, fără ca pacientul să mai fie nevoit să vină pentru analize la Galaţi.

 

Însă, pentru medicii de familie din Delta Dunării, conexiunea bună la internet este condiţia obligatorie pentru ca programul să funcţioneze.

O parte importantă din program este reprezentantă şi de cei 500 de medici specialişti. Pentru ei lipsa timpului este principalul obstacol care ar putea împiedica aceste consultaţii virtuale.

 

Dacă se reuşeşte implementarea lui, sistemul informatic ar putea salva vieţi. Cel puţin în cazul bolilor cardiologice, acolo unde adresabilitatea către specialişti vine în special din mediul rural.

Pentru pacienţii din mediul rural, astfel de consultaţii virtuale ar fi de mare ajutor. Ele i-ar scuti de cheltuieli pe care de multe ori nici nu şi le mai permit.

Programul ar trebui să devină funcţional în noiembrie 2015.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments