Prima Lady Chef din sud-estul Europei este o româncă din Braşov. Cornelia Ghişoi este maestru în arta culinară şi ar putea tapeta o bucătărie întreagă cu diplomele pe care le-a primit, de-a lungul timpului, în lumea întreagă. Aflați povestea unei femei puternice care a reuşit, prin muncă şi talent, să fie prima într-o breaslă dominată de domni.
Cornelia Ghişoi este prima Lady Chef din sud-estul Europei – o titulatură acordată de Asociaţia Mondială a Bucătarilor şi Cofetarilor. Ar putea lucra în orice restaurant din lume, de la Londra la Paris şi de la New York la Tokio, dar pe Cornelia Ghişoi o puteţi găsi, de peste 30 de ani, printre tăvile şi cratiţele din bucătăria unui hotel de cinci stele, din Braşov. Pentru că nicăieri nu-i ca acasă.
„Pentru mine familia înseamnă extraordinar de mult. Şi atâta timp cât am sprijinul familiei şi al celor unde îmi desfăşor activitatea astăzi, eu consider că poţi să faci performanţă şi în ţara ta”, spune ea.
Condimente bine alese, combinaţii atent gândite şi produse de calitate. Acestea sunt doar câteva dintre ingredientele obligatorii pentru ca o mâncare să fie cu adevărat gustoasă.
„În spatele fiecărui preparat există o poveste. Sunt foarte multe ingrediente, sunt foarte multe culori, sunt foarte multe arome pe care le asociezi şi la final poate să iasă un preparat de vis”, spune Cornelia Ghișoi.
Mâncăm prima oară cu privirea. Apoi cu mirosul şi abia după aceea cu gustul. Atâta timp cât pun suflet în farfuria fiecărui client, dacă ei sunt mulţumiţi, eu sunt fericită. Dar în spatele cortinei stă foarte multă muncă, pasiune, talent, seriozitate”, adaugă ea.
Pasiunea ei pentru gătit a început în copilărie. Nu din plăcere, ci din nevoie. Ea avea grijă de fraţii mai mici, în timp ce părinţii erau la serviciu.
„Să nu credeţi că m-am născut undeva la masa de comandă şi am dat comenzi, în niciun caz. Chiar am pornit de la curăţat zarzavat. Curăţam zarzavat, curăţam ceapă, plângeam, după aceea am învăţat şi eu de la alte femei mai în vârstă şi bucătărese mai în vârstă, că lângă mine trebuie să am un bol cu apă ca să nu mă mai usture ochii. Făceam tot ceea ce era mai greu. Dar să ştiţi că mi-a prins foarte bine. Dacă nu ai ABC-ul, nu ştii să apreciezi restul”, povestește Cornelia Ghişoi.
Arta culinară este o lume a domnilor. Cornelia Ghişoi a muncit mai mult ca un bărbat ca să câştige respectul celorlalţi. Munca i-a fost răsplătită prin diplome şi recunoaştere internaţională: în 2008 a fost acceptată ca membru cu drepturi depline în cadrul Euro-Toques, Comunitatea Europeană a Bucătarilor, cu sediul la Bruxelles.
„Niciodată nu mi-am imaginat că eu voi ajunge aici, să fiu Lady Chef! Niciodată! O Lady Chef trebuie să fie înţeleaptă, trebuie să fie exigentă, trebuie să aibă bun gust, trebuie să aibă simţul umorului, trebuie să fie comunicativă şi trebuie să demonstreze că, într-o lume a bărbaţilor, avem şi noi rolul şi locul nostru”, spune ea.
„Am fost nedreptăţită (…) însă am trecut peste. Nu m-a dat nimic înapoi”, adaugă singura Lady Chef din sud-estul Europei.
Cornelia Ghişoi fuge de rutină şi, în ciuda unui program foarte încărcat, reuşeşte să gătească mereu cu zâmbetul pe buze. Îşi doreşte ca fiecare platou cu bucate alese care iese din mâna ei să aducă măcar o clipă de fericire pe chipul clienţilor din restaurant.
Inventează diferite feluri de mâncare, sculptează cu talent în fructe şi legume, dar cel mai mult, Corneliei îi place să împărtăşească din experienţa ei cu cei mai tineri. Este profesoară la Facultatea de Administraţie şi Turism a Universităţii din Transilvania, unde predă inginerie gastronomică.
„Facem fel de fel de experimente. Ce se întâmplă cu sosurile la o temperatură de peste 100 de grade. Ce se întâmplă în cuptor dacă un preparat stă mai mult de 20 de minute. Ce înseamnă bucătărie moleculară”, spune ea.
Nu doar că refuză să părăsească România, dar crede cu tărie în bucătăria românească. Care are nevoie să fie reinventată.
„O să ne întoarcem uşor-uşor la origini. O să gătim cum găteam odată, dar o să prezentăm într-un mod mai modern. Bucătăria românească o să primeze în străinătate din ce în ce mai mult”, spune Cornelia Ghişoi.
Lady Chef Cornelia Ghişoi a reuşit să se impună într-o lume în care bărbaţii fac performanţă. Pentru cele care vor să îi calce pe urme, ea recunoaşte că drumul este greu şi lung. Dar ştie că reţeta succesului este să ai o minte puternică şi să vrei să fii cel mai bun.
(Sursa: digi24.ro)