După ce în martie 2014 locuitorii din Crimeea au votat pentru anexarea teritoriului ucrainean la Rusia, acum marea majoritate ar dori ca peninsula să devină din nou parte a Ucrainei, arată datele unui sondaj realizat de ziarul „Krîmskaia Pravda”.
Peste 61% dintre respondenţi au optat pentru „rămânerea Crimeei ca parte a Ucrainei”, conform sondajului, care întreba cititorii cum ar fi votat astăzi dacă referendumul din Crimeea de anul trecut ar fi fost repetat.
Pentru alipirea la Rusia au votat 19% dintre respondenţi, în timp ce 20% au declarat că „nu ar participa la un asemenea referendum”, transmite radio svaboda.
Sondajul a fost publicat online, pe 5 martie 2015, iar la data de 9 martie au răspuns 4.510 de oameni, dintre care 2746 s-au pronunțat pentru „rămânerea Crimeei ca parte a Ucrainei”.
Ca urmare a rezultatului total opus propagandei oficiale, sondajul a fost oprit, iar site-ul a dispărut din online, scrie sursa citată.
Amintim că, pe 16 martie 2014, armata rusă, cu sprijinul mai multor lideri proruşi din Crimeea, a organizat în peninsulă un aşa-numit referendum, în baza căruia preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis anexarea acestui teritoriu ucrainean.
Preşedintele rus dezvăluie într-un documentar ce va fi difuzat în curând de televiziunea rusă, ce s-a întâmplat la Kremlin, în spatele uşilor închise, în zilele de dinaintea anexării Crimeei, în martie 2014.
(Sursa: independent.md)