Consiliul de Asociere Republica Moldova – UE se va reuni pe 16 martie

0
68

Consiliul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană se va reuni pe 16 martie, la Bruxelles. În acest sens, a fost convocată şedinţa Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, informează UNIMEDIA.

 

Participanții au discutat despre evoluțiile realizării Acordului de Asociere, precum și prioritățile pe termen scurt, care vor forma agenda de activitate a instituțiilor naționale vizate, având în vedere reluarea activității Parlamentului de la Chișinău.

În cadrul discuțiilor privind punerea în aplicare a prevederilor referitoare la Zona de Liber Schimb cu UE, viceministrul Economiei, Octavian Calmîc, a prezentat un raport cu privire la ultimele evoluţii ale comerţului Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

 

„Comerţul cu UE este în creştere. Uniunea Europeană este cel mai mare importator al produselor moldovenești. Mai mult ca atât, această tendinţă se consolidează. Pe parcursul anului trecut, în comparație cu 2013, exporturile totale în UE au crescut cu 9,6%, iar importurile cu 3,9 la sută. Astfel, miturile răspândite înainte de semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, precum că ţara noastră va fi invadată de produse ieftine şi necalitative, nu s-au adeverit”, a concluzionat Octavian Calmîc.

 

Prim-ministrul Chiril Gaburuci a solicitat mobilizarea tuturor autorităților naționale în vederea asigurării valorificării pe deplin a oportunităților pe care le oferă Acordul – o condiție importantă fiind calitatea ajustării legislației naționale la standardele și principiile europene.

 

 

 

(Sursa: unimedia.info)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments