O analiză a experţilor americani arată că forţele militare ale Kremlinului ar putea să înainteze până la hotarele ţării noastre. Sună ca un coşmar, dar chiar şi specialiştii români confirmă că este posibil.
Analiştii de la Stratfor, institutul american poreclit “CIA din umbră”, au realizat o simulare a scenariilor care ar putea duce la un conflict direct între Rusia şi NATO în Ucraina. Niciunul dintre scenarii nu este optimist iar unul dintre ele presupune că forţele Moscovei să avanseze până la hotarele României.
Nu este vorba de o prognoză, spun analiştii americani, ci pur şi simplu de un exerciţiu, o simulare a posibilelor evoluţii militare din regiune. Toate scenariile propuse de cei de la Stratgor sună însă plauzibil iar unul dintre ele este destul de sumbru pentru România.
Mai precis, americanii spun că “una dintre cele mai discutate opţiuni este cea a unei înaintări ruseşti de-a lungul coastei sudice a Ucrainei pentru a face legătura între Crimeea şi separatiştii din est”. În plus, ruşii ar putea face joncţiunea şi cu forţele lor din Transnistria. “Logica unei astfel de manevre ar fi aceea de a paraliza Kievul, tăindu-i accesul la Marea Neagră şi securizând interesele Rusiei în regiune printr-un arc neîntrerupt”. Doar că, în mod evident, o astfel de ofensiva nu ar aduce Rusia doar la graniţele Moldovei, ci şi la cele ale României.
Despre un scenariu similar vorbeau de curând şi istoricul Armând Gosu şi fostul ministru de externe Cristian Diaconescu. “Rusia poate să înainteze. E nevoie de culoar de comunicare între Rusia şi Crimeea, atunci mai trag un coridor de minim 50 de kilometri, fiindcă poţi avea artilerie grea care să îţi lovească linia ferată şi atunci îţi trebuie măcar 50 km. Sau Rusia poate să înainteze până la Odessa, amintiţi-vă ce s-a întâmplat anul trecut la Odessa. Situaţia e foarte tensionată în continuare în oraş, apar tot felul de grupuri neidentificate iar de acolo până la Galaţi sunt 2 ore. Crimeea nu e nici lângă Estonia, nici lângă Polonia, e lângă România. Un avion, dacă pleca de pe o bază aeriană din Simferopol, facă până la Bucureşti câteva minute. O rachetă trasă din Crimeea face până în orice punct de pe teritoriul României câteva minute. Eu aş fi foarte atent în acest context internaţional. E lucrul cel mai grav pe care România îl trăieşte în ultimele decenii”, spunea atunci Armând Gosu, specialist în relaţiile romano-ruse.
Iar Cristian Diaconescu atrăgea atenţia şi asupra unui alt aspect: „De la Crimeea până la Odessa distanţa e de câteva sute de kilometri. De la Odessa deja se calculează platoul continental al României. Pe acest platou continental există şansa de a avea atâtea resurse şi hidrocarburi încât România să devină independenta energetic, chiar să exporte unor state dependente 85% de gazul rusesc. Interesul de a ajunge acolo este enorm şi poate păstra România într-o zonă de dependenţa energetică sau, dacă acest lucru nu se întâmplă, poate lăsa României, posibilitatea de a deveni independenta energetic.”
Şi fostul ministru german de externe, Joschka Fischer, a scris recent despre un scenariu similar. Vladimir Putin ar putea încerca să cucerească portul strategic Mariupol, pentru a crea un pod terestru între Rusia şi Crimeea, ceea ce i-ar permite să ocupe sudul Ucrainei şi să-şi extindă controlul până în Transnistria, a avertizat Fischer.
Pe de altă parte, cei de la Stratfor prezintă şi dificultăţile de care s-ar lovi o astfel de ofensiva rusească, dincolo de posibilă opoziţie a NATO. Kremlinul ar avea nevoie de o forţă de atac de 40.000-60.000 de soldaţi care să înainteze aproape 645 de kilometri şi să capttureze un teritoriu de peste 100.000 kilometri pătraţi în 3-4 săptămâni. Ar fi nevoie de dublul acestei forţe pentru a apăra respectivul teritoriu. În plus, în regiune locuiesc aproximativ 6 milioane de oameni care ar putea să nu stea pasivi în faţa unei invazii, făcând necesare şi unităţi pentru operaţiuni de contra-insurgenta.
De asemenea, poziţiile ocupate astfel vor fi greu de aparat, susţin americanii, mai ales împotriva unor forţe militare moderne cum sunt cele ale NATO. De asemenea, liniile de comunicaţii vor fi extrem de lungi şi va fi nevoie ca ruşii să improvizeze poduri peste Nistru, deoarece probabil ucrainenii le vor distruge în calea lor pe cele deja existente. De aceea, experţii Stratfor susţin că e mai plauzibil ca ruşii să ocupe tot estul Ucrainei până la Nistru, chiar dacă pentru o asemenea operaţiune ar fi nevoie de peste un sfert de milion de soldaţi ruşi.
Sursa: stirileprotv