Viitorii medici joacă pentru 4 zile rolul de pacienţi. În cadrul unui proiect desfășurat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, studenții pot face analize gratuite şi pot învăța cum să aibă grijă de sănătatea lor.
70 de voluntari, studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Iași, au grijă de sănătatea colegilor lor. În cadrul unui proiect lansat de Asociația Amicus, timp de patru zile, la parterul Facultății de Farmacie, se vor face teste medicale, iar studenţii vor putea să își verifice tensiunea arterială, grăsimea din organism sau vârsta sănătății.
Pe lângă teste medicale, studenții pot beneficia, preț de câteva minute, de un masaj de relaxare. Acesta are ca scop reducerea tensiunii și durerii musculare.Proiectul creat pentru studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași se bazează pe un studiu făcut la sfârșitul anului 2014.
Tocmai faptul că studenţii medicinisti știu regulile, dar nu le pun în practică i-a motivat pe voluntari să își atenționeze colegii asupra modului de viață pe care îl au.Testele medicale, se vor face zilnic, până joi, 12 martie, între orele 9:00 și 17:00.
(Sursa: digi24.ro)