Purtătorul de cuvânt al PPE, europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan, îi solicită demisia ministrului de Externe Bogdan Aurescu, după gafă incredibilă care a fost făcută la MAE şi care a ajuns chiar şi în presa străină.
„Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, trebuie să demisioneze ca urmare a plasării steagului Germaniei pe harta Franţei. M-am gândit de ieri până astăzi dacă ministrul Afacerilor Externe trebuie să demisionete într-un asemenea caz. Sunt convins că da! Ne-am făcut de râs în toată lumea; lumea trebuie să vadă că în România greşelile au consecinţe.Misiunea ministrului Afacerilor Externe este să prezinte bine ţara în lume; ori incidentul cu pricina a fost exact opusul. Poate ministrul nu are o vină directă, dar, ca lider, trebuie să îţi asumi responsabilitaea pentru erorile organizaţiei pe care o conduci. Declaraţia mea nu este un atac politic la adresa ministrului Aurescu. Pur şi simplu cred că dacă, în calitate de ministru al Afacerilor Externe, aduci prejudicii imaginii externe a ţării, trebuie să demisionezi”, a scris Siegfried Mureşan pe pagina sa de Facebook.
Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, i-a cerut scuze omologului său german, Frank Walter Steinmeier, după ce i-a dăruit, la București, o broșură pe coperta căreia steagul Germaniei era desenat peste harta Franţei. Gafa de proporţii ar aparţine oamenilor de la Agerpres, realizatorii broşurii, însă nimeni nu a observat că ar fi ceva în neregulă.
Sursa: obiectiv