Influenţa Rusiei în România şi penetrarea economiei de capital rusesc au reprezentat acţiuni susţinute deliberat şi de persoane din structurile de putere de la Bucureşti. Ideea a fost confirmată, dezvoltată şi susţinută cu argumente de participanţi la dezbaterea din emisiunea „Sinteza zilei”, realizată de Mihai Gâdea la Antena 3.
În acest cadru au fost prezentate ca veritabile studii de caz falimentarea premeditată a industriei metalurgice şi privatizarea altor capacităţi de producţie nodale din ramuri strategice care au avut ca efecte slăbirea puterii industriale a României, provocarea unor perturbări şi conflicte sociale. În acest cadru senatorul Daniel Savu, fost ofiţer de contraspionaj în Serviciul Român de Informaţii, a lansat ipoteza că Traian Băsescu s-a comportat în numeroase ocazii ca un agent de influenţă al Rusiei.
Savu a evocat şi vizita la Moscova a fostului preşedinte şi convorbirea între patru ochi cu Vladimir Putin. Băsescu s-a comportat public ca un adversar al Rusiei, poziţie care a fost necesară lui Putin pentru a justifica o serie de acţiuni ostile României şi NATO.
Senatorul a evocat în context şi posibilitatea ca Elena Udrea să fi fost plasată lângă Traian Băsescu de un serviciu, o lovitură de succes pentru cei care au recrutat-o.
Sursa: jurnalul