Adrian Sârbu rămâne în arest. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins a doua contestație depusă de omul de afaceri la măsura arestului preventiv.
Patronul trustului Mediafax este acuzat de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare. Arestul preventiv a fost prelungit cu 30 de zile. Adrian Sârbu a fost reţinut, pe 2 februarie, pentru 24 de ore, el fiind ridicat de către anchetatori de la sediul Mediafax, unde tocmai avusese o scurtă discuţie cu Marian Vanghelie.
A doua zi, pe 3 februarie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a transmis de ce patronul Mediafax Group ar trebui să fie arestat: „A afirmat în mod constant că nu este dispus să plătească taxe la stat şi s-a arătat interesat de găsirea unor modalităţi concrete de evitare a acestora”.
Sursa: realitatea