Un copil în vârstă de 13 ani, dintr-o comună suceveană, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost muşcat de un câine aflat într-o curte în care băiatul a intrat pentru a-şi recupera o minge.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, Postul de poliţie Dumbrăveni a fost sesizat, marţi seara, că la Spitalul Judeţean Suceava a venit un copil de 13 ani din localitate, muşcat de un câine.
Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că respectivul copil se juca în drum cu mingea, împreună cu alţi trei copii, iar la un moment dat mingea a ajuns în curtea unei case.
Pentru a recupera mingea, copilul a sărit gardul, iar în momentul în care a ajuns lângă minge din grădină a venit un câine, care l-a muşcat.
În acest caz a fost deschis un dosar penal faţă de proprietarul câinelui pentru „neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin” asupra unei persoane.
Sursa: stirileprotv