„Curier românesc“ este primul ziar în limba română cu o apariţie îndelungată şi constantă. A ieşit de sub tipar la 1829, iar în editorialul introductiv Ion Heliade Rădulescu admitea cu tristeţe că suntem cu 200 de ani în urma Europei apusene la capitolul presă.
Primul ziar românesc a apărut pe 8 aprilie 1829
Primul număr al „Curierului românesc“ a apărut la Bucureşti în data de 8 aprilie 1829, sub patronajul lui Ion Heliade Rădulescu, scriitorul care era şi unul dintre cei doi redactori ai ziarului. Celălalt era Constantin Moroiu, un jurist şcolit în Occident. Primul ziar românesc avea patru pagini şi folosea alfabetul chirilic, unele numere fiind tipărite şi în limba franceză. De la 1844 s-a trecut treptat la folosirea alfabetului latin pentru editarea publicaţiei.
Apariţia „Curierului“ era săptămânală sau, uneori, bisăptămânală. Pentru o scurtă perioadă, primul ziar românesc a apărut de cinci ori pe săptămână. Pe frontispiciul „Curierului românesc“ scria „Gazetă politică, commercială şi literară“. Abonamentul pe un an costa doi galbeni împărăteşti „plus cheltuiala poştiilor analoghiceşte după depărtare“. Primul tiraj a fost de 280 de exemplare, scoase la tiparniţa Mitropoliei din Bucureşti. Mai târziu, Ion Heliade Rădulescu şi-a adus tipografi de la Pesta, iar în 1930 a construit la Bucureşti o tipografie. A fost un debut greu. Neavând nimic, Ion Heliade Rădulescu a trebuit să încropească totul, de la tipar până la distribuţie şi balanţă economică între costuri şi încasări.
„Această foaie va servi şi omului politic, pentru gândirile şi combinările sale, ea va fi pentru literat şi pentru filozof, pentru cine se interesează de războaiele de pretutindeni, pentru cei ce se gândesc la speculaţii, negociaţii, ba chiar şi pentru asudătorul plugar”.
Ion Heliade Rădulescu, la lansarea publicaţiei „Curier românesc“.
Din când în când, cei doi redactori ai primului ziar românesc îi „ameninţau“ pe cititorii că gazeta îşi va înceta apariţia dacă în decurs de câteva săptămâni nu se parafau 200 de noi abonamente. Câteodată gazeta nu apărea săptămâni în şir, iar când era din nou tipărită, cititorii aflau că pauza s-a datorat slăbiciunii trupeşti a unui dintre cei doi ziarişti, fapt care l-a silit să se ducă la băi.
În „Înştiinţarea“ scrisă de Ion Heliade Rădulescu ca introducere a ziarului se arată acesta va cuprinde „o culegere de cele mai folositoare şi interesante lucruri din gazeturile Evropii, înştiinţări pentru cele mai folositoare articole ale negoţului, cele dinlăuntru şi slobode săvîrşiri ale statului nostru, precum şi judecăţi însemnate, sfaturi şi hotărâri ale Divanului pentru îmbunătăţirea patriei“. Cu alte cuvinte, primul ziar românesc – „Curier românesc“ – se dorea a fi o gazetă de ştiri externe, economice şi interne.
Primul ziar românesc – „Mai jos decât pleava celorlalte neamuri“
In primul număr, Heliade Rădulescu publica articolul „Istoria pe scurt a gazetei“, în care lansa o mustrare generală pentru înapoierea publicistică în care se afla neamul românesc: „Trebuie să mărturisim, rumânilor, ca să nu ni se pară aşa cu greu că ruşine trebuie să ne fie că abia acum ne-am deşteptat şi am simţit lipsa ei. Dar vremea de îndreptare la cei ce cu dinadinsul voiesc a începe odată nu este trecută… Destul este să vedem aceasta şi să începem cei care zicem că suntem floarea neamului a ne fi ruşine să fim mai jos decât pleava celorlalte neamuri“. În vestul Europei primele ziare apăruseră deja de la începutul secolului al XVII-lea. Ion Heliade Rădulescu a pornit la drum cu năzuinţe măreţe: visa că gazeta sa va fi citită cu lacrimi de bucurie în ochi în toate casele. Tineri, bătrâni, bărbaţi şi femei, învăţaţi şi mai de rând, cu toţii vor fi bucuroşi că ţin în braţe o gazetă în limba lor. Chiar şi copiii – gândea Heliade Rădulescu – vor lăsa jocurile lor şi se vor aduna împrejurul mumelor şi taţilor să citească cu ochii lor „Curier românesc“.
Articol în „Curierul românesc“ despre una dintre primele locomotive din lume
America – Nev York, 21 maiu 1830 – Un oarecare Morgan la Stokbridg a făcut o trăsură sau un fel de car cu vapor (care se trage prin puterea aburilor) întocmit întru un chip ca să meargă pe drum cu făgaş de fier făcut întradins… Întrînsul încap mai mult decât 20 inşi cu toată înlesnirea lor. Maşina cu aburi care îl trage este înaintea. Un om singur este destul săl cârmuiască. Au făcut socoteala că întrun cias poate merge de la 12 pînă la 15 miluri englezeşti. Acuma să îndeletnicească să facă mai multe încercări cu acest car şi de va izbuti, crede că guvernul va avia mare interes pentru întruducerea acestui fel de trăsuri în pricina transporturilor…
Aşa arăta prima pagină din „Curier românesc“ în cel dintâi an de apariţie
Primul ziar românesc, schimbător de la un număr la altul
În Postul Paştelui, paginile publicaţiei „Curier românesc” aveau un caracter predominant religios. În unele numere apăreau mai mult ştiri externe despre ultimele invenţii, în altele se punea accent mai mare pe cursuri de literatură şi retorică. Alteori pe zvonuri cu privire la intenţiile ţarului sau pe tratate de versificaţie.
Înainte de a fi un ziar propriu-zis, „Curierul românesc“ a fost un mijloc de întărire a identităţii naţionale. Presa de la noi s-a format în trena mişcării iluministe de eliberare a românilor. 1829, anul în care a apărut primul ziar românesc, coincide cu finalul dominaţiei otomane şi începutul administraţiei militare ruse în Ţara Românească. Ion Heliade Rădulescu şi alţi intelectuali din spaţiul românesc încercau să consacre ideea individualităţii culturale a acestui neam. De aceea, George Călinescu îl consideră pe Ion Heliade Rădulescu drept „cea mai importantă personalitate literară după Cantemir“.
Heliade Rădulescu a mai editat, ca suplimente pentru „Curierul românesc “ publicaţiile „Muzeu naţional“ (din 1836 – gazetă literară şi industrială! Aici apare pentru prima dată rubrica meteo în subsolul ultimei pagini) şi „Curier de ambe sexe“ (1837 – ziar literar destinat mai ales femeilor, în care se mai amestecau anecdote şi chiar tipare de rochii).
La scurt timp după apariţia „Curierului“, la Bucureşti, apărea la Iaşi, sub îndrumarea lui Gheorghe Asachi, ziarul „Albina românească“ (1 iunie 1829).
Între cele două publicaţii s-a născut un spirit de concurenţă de-a dreptul ilar. Redactorii „Albina“ jubilau când cenzura confisca un întreg tiraj al „Curierului“. „Curierul“ critica gramatica precară a Albinei. Cele două ziare s-au stins repede. „Curierul“ în 1859 iar „Albina“ î
n 1850. Finalul lor a însemnat însă o explozie în viaţa publicistică românească. Până la începutul secolului XX, au apărut peste 100 de publicaţii în limba română.
Sursa: adevarul
