Un grav accident de circulaţie s-a produs joi dimineaţă în Tulcea. Un microbuz care transporta şi copii de şcoală s-a izbit de un copac după ce şoferul a pierdut controlul volanului. Cel puţin şapte persoane au fost rănite.
Şoferul microbuzului a provocat accidentul pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile. Microbuzul transporta mai mulţi elevi de şcoală, dar în maşină se aflau şi alte persoane, potrivit primelor informaţii comunicate de autorităţile locale. Carosabilul era umed.
Cel puţin şapte elevi au fost răniţi. Patru ambulanţe s-au deplasat la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor răniţilor. Numărul acestora este încă inexact, pentru că, în microbuzul cu elevi s-ar fi aflat şi alte persoane. Medicii urmează să stabilească numărul exact al răniţilor şi gravitatea stării lor.
Sursa: rtv