Horia Georgescu, șeful ANI, a fost REŢINUT. El este acuzat de abuz în serviciu

0
58

Şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost reţinut de procurorii DNA luni, după mai bine de cinci ore de audieri. El fusese adus cu mandat luni la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori în legătură cu Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP), au declarat pentru Agerpres surse judiciare.

Georgescu este suspectat de abuz în serviciu, fapte comise pe vremea când era membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, potrivit unor surse judiciare consultate de HotNews.ro.
 
Horia Georgescu a fost scos din sediul DNA şi dus în arestul Poliţiei Capitalei.

Întrebat de jurnalişti dacă a luat bani, Horia Georgescu a răspuns: „Niciodată”. Avocatul lui Georgescu a afirmat ulterior că acesta se declară nevinovat.

 Comunicatul DNA:
În ordonanţa de reţinere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii ianuarie 2015, Guvernul României – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în perioada 2008 – 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care făcea parte şi inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experţii evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate.

Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experţilor evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ).

Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnaţi nu au purtat o corespondentă cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agenţiile imobiliare etc. privind tranzacţiile deja efectuate/certe cu proprietăţi imobiliare similare.

În două cazuri evaluatorii desemnaţi au utilizat, în cadrul metodei comparaţiei directe, „comparabile” constând în anunţuri de vânzare publicate online sau în ziare, fără a purta corespondenta cu deţinătorii de informaţii privind tranzacţiile certe cu proprietăţi imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina preţul real al pieţei imobiliare.

Concluzionând, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile art. 10 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

 

 

 

(Sursa: hotnews.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments