Edilul Constanței, Radu Mazăre, a fost reținut în această seară, după ce a fost audiat timp de câteva ore la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Radu Mazăre a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost scos încătușat din sediul DNA. Radu Mazăre este acuzat de conflict de interese.
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a venit luni la DNA, el spunând că a fost chemat în cazul reclamaţiei care i-a fost făcută de Agenția Națională de Integritate şi Horia Georgescu, pentru incompatibilitate.
„De zece ani sunt pregătit pentru orice. Astăzi am fost chemat în reclamația făcută de ANI și de domnul Horia Georgescu de incompatibilitate, nu știu ce acuzații mi se vor aduce. A mai fost o reclamație similară în 2009. Are legătură cu faptul că TV Neptun și Ziarul Telegraf au câștigat niște licitații unde este acționar Strutinski și eu sunt acționar cu el la Flora. La momentul respectiv în 2009, cei de la ANI au considerat că este conflict de interese, au cercetat procurorii au spus că nu este, acum mi s-a făcut o reclamație pentru acest motiv”, a declarat Radu Mazăre.
Primarul și-a pregătit și bagajul, pentru orice eventualitate. „În viață e bine să fii pregătit pentru orice. Am trening, am o carte, am o cruce, am și ceva de mâncare”, a spus Mazăre.
(Sursa: digi24.ro)