Cum să priveşti eclipsa de Soare de vineri! Cea mai ieftină soluţie

0
95

Vineri vom vedea un eveniment astronomic destul de rar, o eclipsa parțială de Soare. Aceasta va putea fi observată începând cu ora 10:48, când Soarele va fi acoperit de Lună în procent de peste 50 la sută.

Fenomenul astronomic va fi observabil timp de două ore, iar maximul eclipsei va avea loc la ora 11:56. Cea mai mare rată a acoperirii Soarelui va fi de 61%, în apropiere de localitatea Dărăbani, din Botoșani.

Medicii spun că observarea eclipsei cu ochiul liber, prin film foto, sticlă colorată sau ochelari de soare, nu este recomandabilă. Ne trebuie ochelari speciali sau soluţii alternative, precum o mască de sudură.

Asta pentru că radiațiile ultraviolete ale Soarelui pot arde retina, cauzând o deteriorare permanentă sau chiar orbire.

Dacă vreţi o soluţie ieftină şi simplă, luaţi două coli de hartie A4. Una dintre ele o prindeti de perete, folosind-o drept ecran. Pe cealaltă o folosiţi drept proiector, pe directia dintre Soare si ecran. In foaia care o tineti in mână faceţi o gaură foarte mică în mijloc. Stați cu spatele la Soare si priviți foaia ce are rol de ecran.

Următoarea eclipsă parţială de soare de aceiaşi intensitate va putea fi văzută în România abia pe 2 august 2027.

Eclipsa parţială de Soare de pe 20 martie, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul Soarelui, stârneşte vii controverse pe internet. Se vorbeşte, din nou, despre un posibil cataclism natural, despre Apocalipsa şi chiar şi despre sosirea unei civilizaţii extraterestre.

 

 

 

 

 

Sursa: gadgetreport

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentHoria Georgescu a demisionat de la șefia ANI
Articolul următorExplozie teribilă, în Tătărași. O persoană rănită grav
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments