SUA vor avea un nou bombardier invizibil

0
71

La mai puţin de 3 decenii de la primul zbor al unui bombardier invizibil pe radar, Forţele Aeriene ale Statelor Unite au un proiect ultra-secret pentru schimbarea flotei strategice.  Potrivit CNN, programul noului aparat este o prioritate a Pentagonului şi, poate, unul dintre cele mai costisitoare din istorie.

Potrivit jurnaliştilor americani, proiectul noului bombardier invizibil cu rază lungă de acţiune este unul dintre cele mai bine păstrate secrete. Teoretic, noul aparat ar trebui să intre în dotarea forţelor aeriene după 2020.

La licitaţia pentru noul bombardier participă Northrop Grumman, dezvoltatorul actualului bombardier strategic B 2, şi un parteneriat dintre Boeing şi Lockheed Martin. Dezvoltarea noului bombardier invizibil este o prioritate a armatei americane, mai ales că în ultimii ani, China, Rusia şi Iran au dezvoltat sisteme anti-aeriene performante.

Costurile noului proiect ar putea fi însă foarte mari.

Doar pentru anul viitor, pentru proiectul noului bombardier strategic, aviaţia a cerut 1,2 miliarde de dolari.

Potrivit CNN, o estimare arată că un aparat ar putea costa în jur de 550 de milioane de dolari.

În condiiţiile în care US Air Force ar putea comanda 100 de noi bombardiere, costurile ar putea fi de 55 de miliarde de dolari.

În prezent, cel mai performant bombardier american este B 2, un avion dezvoltat de Northrop Grumman. B2 a fost construit între 1987 şi 2000, iar primul zbor public a avut loc pe 17 iulie 1989.

 

 

 

 

 

 

Sursa: tvr

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments