Gabriel Liiceanu și-a dat demisia din Uniunea Scriitorilor

0
92

Scriitorul Gabriel Liiceanu și-a anunțat demisia din Uniunea Scriitorilor din România (USR), marți, în contextul discuțiilor despre necesitatea introducerii timbrului cultural, pe care îl consideră „o aberație publică”, anunţă Agerpres.

 

În cadrul dezbaterii intitulate „Legea timbrului cultural. O binefacere sau un neajuns pentru cultura română?”, găzduită de Grupul de Dialog Social, Gabriel Liiceanu și-a anunțat demisia din USR.

 

El s-a întrebat retoric de ce trebuie să joace rolul de colector, practicând servicii pentru care nu este plătit, și a reproșat Uniunii Scriitorilor că are 2.600 de membri, citând din produsele literare ale unor tineri scriitori membri USR ale căror „opere” conțineau exprimări pe care hârtia nu le suportă.

 

Gabriel Liiceanu a spus că proiectul actual privind timbrul cultural „este o aberație publică”.

 

Editori, reprezentanți ai unor uniuni de creație și parlamentari au analizat, marți, la Grupul pentru Dialog Social, implicațiile proiectului de lege a timbrului cultural. Dezbaterea, în care au fost expuse părerile pro sau contra acestei inițiative parlamentare, a fost moderată de Sever Voinescu.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments