Panică printre proprietarii de iazuri din Iași. Cormoranii, specie protejată, le extermină peștii

0
109

Iazurile din Iaşi rămân fără peşte din cauza cormoranilor. Fermierii se plâng că sunt atât de multe păsări că 80% din producţia lor anuală se „evaporă”. Cormoranii sunt însă o specie protejată, astfel că proprietarii iazurilor pot, cel mult, să încerce să-i alunge, relatează Digi24.

 

Proprietarul unei ferme piscicole din localitatea Belcești investește anual între 1 și 1,5 milioane de lei în producţia de peşte. Trei sferturi din bani ajung în burta păsărilor, spune el.

 

„Sunt niște păsări care, după ce că sunt deosebit de inteligente și performante, sunt adevărați atleți ai aerului, adevărate MIG-uri. Vin în cârduri imense de sute de exemplare”, se plânge Ioan Goștinaru.

 

 

Şi mănâncă doar peştii mici, pe care îi pot înghiţi din zbor. Pe cei mari, însă, îi rănesc.

 

„Sute, acum la început, dar în toamnă, începând cu 1 august cred că vin cu miile”, adaugă un alt fermier.

 

Aceleaşi probleme le are şi Gheorghe Huian, proprietarul celui mai mare iaz din zona Moldovei. A încercat de-a lungul timpului mai multe metode pentru a scăpa de păsări, dar fără succes.

 

„Soluția ar fi să fim și noi pe picior de egalitate cu alți agenți economici din Uniunea Europeană. La ei se dau compensații de la 300 de euro pe hectar, mie nu-mi dă nimeni nimic. În condițiile astea este o luptă inegală”, spune fermierul.

 

Fermierii au primit nenumărate promisiuni, iar în 2007 chiar a fost promulgată o lege care urma să le vină în ajutor.

 

„Se spunea că în termen de 90 de zile de la aprobarea ordonanței de urgență se va emite o hotărâre de guvern care va stabili modul de calcul și de acordare a acestor compensații. Au trecut mai bine de 8 ani de zile și această hotărâre nu a fost dată”, afirmă Cătălin Platon, președintele Asociației Naționale a Producătorilor din Pescărie ROMFISH.

 

Producătorii au trimis nenumărate sesizări către Ministerul Agriculturii, dar nu au primit decât promisiuni. Ultima adresă a fost trimisă în urmă cu trei săptămâni.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments